x


  • EUR
    4.8736
    USD
    4.1619
string(10) "invatamant"

Noua educație: digitalizare și inteligență artificială

Pandemia de Coronavirus a cauzat schimbări majore în toate domeniile, în special în sfera educațională, având un impact semnificativ asupra modului de predare și învățare, acesta fiind motivul unei reuniunii importante între miniștrii ai Educației din tările UE și nu numai, care a avut loc la Osnabrück.

Autor: Alice Drăghici | Sursa: Money.ro | Publicat: 21.09.2020, 16:41

Astfel, miniștrii responsabili cu educația și formarea profesională din statele membre ale Uniunii Europene, țările candidate la UE, țările SEE și AELS, precum și reprezentanții partenerilor sociali europeni ai Comisiei Europene și ai Parlamentului European s-au întâlnit, informal, în cadrul evenimentului „Un nou impuls pentru educație și formare profesională”, organizat în aceste zile la Osnabrück, sub egida Președinției germane.

 

România a fost reprezentată de Ambasadorul Săptămânii Europene a Competențelor Profesionale – VET, Cristina Chiriac.

 

În cadrul dezbaterilor s-a convenit asupra unor pași concreți pentru o cooperare mai strânsă în acest domeniu.

 

De asemenea, a fost adusă în discuție nevoia unei comunicări comune, unitare în ceea ce privește componenta educațională în rândul statelor membre.

 

„Este nevoie să depășim stereotipurile și să trecem într-o nouă etapă de dezvoltare. Pandemia ne-a obligat să testăm modele noi de învățare prin dezvoltarea tehnologiilor digitale. Ceea ce se dorește ca măsură de comunicare unitară în rândul statelor membre se referă la testarea unor noi modele de cooperare între guverne, companii, patronate și societatea academică. Astfel, se naște o nouă direcție de acțiune: utilizarea inteligenței artificiale în procesele de învățare și predare. Trebuie să fim pregătiți să facem față provocărilor, punând în permanență accent pe siguranța procesului de învățare, adaptarea prin training specializat a cadrelor didactice pentru a putea ține pasul cu schimbarea și, nu în ultimul rând, adaptarea materiilor de studiu la realitățile prezentului”, a declarat Cristina Chiriac, ambasador VET.

 

„Agenda europeană a competențelor” este un plan pe 5 ani pentru a ajuta indivizii și întreprinderile să își dezvolte competențe multiple: consolidarea competitivității durabile, asigurarea echității sociale, respectiv accesul la educație, formare și învățare continuă pentru toți cetățenii UE și nu în ultimul rând, construirea rezistenței de a reacționa în criză, pe baza lecțiilor învățate în pandemie.

 

De asemenea, „Noua Agendă pentru competențe” stabilește calea de urmat până în 2025 în aria competențelor profesionale și tehnice, urmărindu-se direcții de acțiune privind patru teme: competențe adecvate, instrumente pentru învățarea pe tot parcursul vieții, investiții și parteneriate.

 

La finalul evenimentului a fost semnată  „Declarația de la Osnabrück” care urmează să fie adoptată de către statele membre pe 30 noiembrie 2020 la Bruxelles.