Nu mai este mult. Acestea sunt cele două scenarii de CRIZĂ

„Inflaţia va ajunge la 3% în ianuarie 2018 şi va urca spre 4% în vară, după care va reveni pe un trend de scădere, iar principalul factor al scumpirilor este cel fiscal – majorarea accizelor şi a preţurilor la gaze şi energie”, a declarat Dan Bucşa, economist-şef al băncii UniCredit, la o întâlnire cu presa. El anticipează că BNR va menţine în 2017 dobânda-cheie la 1,75%, după care – în 2018 – vor fi „trei creşteri, până la 2,50%”, astfel încât rata reală a dobânzii să fie zero.

 

„De fapt, BNR are în faţă două scenarii: să lase cursul liber, acesta ajungând în banda 4,6-4,7 lei/euro, sau să mărească dobânzile”, precizând că din punct de vedere social deprecierea leului e mai puţin costisitoare decât majorarea dobânzilor.

 

Şi Ionuţ Dumitru, economist-şef al băncii Raiffeisen şi preşedintele Consiliului Fiscal, a anticipat că inflaţia ar putea sări semnificativ de 3% în primul trimestru al anului viitor, plasând România în fruntea clasamentului din Europa. „Ca o materializare a unor presiuni din partea excesului de cerere, inflaţia a început să crească. După o perioadă destul de lungă în care inflaţia a stat în zona negativă din cauza reducerilor de TVA – dar, atenţie, dacă excludem impactul reducerilor de TVA inflaţia nu a fost niciodată negativă în România -, în perioada următoare estimările arată că inflaţia va creşte şi probabil chiar în primul trimestru al anului viitor va sări semnificativ de 3%. Este inevitabil, când ai creşteri de consum atât de rapide, să nu apară presiuni inflaţioniste”, a spus Ionuţ Dumitru, la o conferinţă pe teme macroeconomice.

 

Articolul integral pe MEDIAFAX.

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed