O petrecere la un restaurant din Râmnicu Vâlcea s-a încheiat la spital. Oamenii ar fi consumat prăjituri cu canabis

Mai multe persoane care se aflau la o petrecere privată într-un restaurant din Râmnicu Vâlcea au ajuns de urgență la spital după ce li s-a făcut rău. 

Potrivit presei locale, în restaurant se aflau 70 de persoane iar 16 dintre acestea au avut nevoie de îngrijiri medicale. Este vorba despre tineri cu vârste cuprinse între 22 și 25 de ani care ar fi consumat droguri și s-au intoxicat. O parte dintre tineri au venit singuri la spital, ceilalți au fost luați cu ambulanța din local. Polițiștii au deschis o anchetă pentru a vedea ce s-a întâmplat acolo. 

„La data de 21 ianuarie a.c., în jurul orei 20:20, Poliţia municipiului Râmnicu Vâlcea a fost sesizată prin apel 112, cu privire la faptul că, în incinta unui restaurant din municipiu, mai multe persoane acuză stări de rău. Din primele verificări efectuate la faţa locului, s-a stabilit faptul că, în incinta restaurantului se desfăşura o petrecere la care erau prezente un număr de aproximativ 70 de persoane, iar la un moment dat, unele dintre acestea au acuzat stări de rău”, transmite, sâmbătă seară, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Vâlcea.

ISU Vâlcea precizează că la faţa locului s-au deplasat mai multe echipaje SMURD şi de la Serviciul de Ambulanţă Judeţean, care au constatat că mai multe persoane acuză cefalee, stări de vomă şi dureri abdominale.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed