O viață valorează 17.000 de dolari, iar moartea se asumă printr-o semnătură. Mărturia cutremurătoare a unui traficant de migranți

Planul guvernului britanic de a trimite în Rwanda solicitanții de azil care ajung ilegal pe teritoriul Marii Britanii nu îi descurajează pe migranții aflați în căutarea unei vieți mai bune.

Sunt dispuși să dea mii de dolari pentru o călătorie pe mare cu o barcă șubredă, iar la plecare semnează pe propria răspundere o hârtie prin care își asumă riscurile și admit că ar putea muri. Liderul unei rețele de traficanți de persoane care acționează în Istanbul, Turcia, a făcut pentru BBC declarații cutremurătoare despre aceste drame.

O echipă BBC a stat de vorbă cu un traficant de migranți într-o casă din Istanbul. Bărbatul este din Orientul Mijlociu, este tânăr, îmbrăcat elegant și vorbește încet. A fost de acord să vorbească cu echipa BBC sub protecția anonimatului, în timp ce gărzile sale de corp supraveghează zona din afara casei.

„Știu că acest lucru (contrabanda – n.r.) nu este legală, dar pentru mine este vorba de umanitate – asta valorează mai mult decât legea. Ajutăm oamenii, îi tratăm bine, respectăm femeile, nu rănim pe nimeni”, spune el.

Aproape 2.000 de oameni au murit în Marea Mediterană anul trecut. În aprilie, guvernul britanic a semnat un acord de 120 de milioane de lire sterline cu Rwanda pentru a trimite migranți, în mare parte bărbați, în Africa pentru a li se analiza cererile de azil.

Guvernul a motivat această acțiune prin faptul că vrea să împiedice traficul de persoane, să distrugă rețelele implicate și să oprească numărul record de persoane care traversează Canalul Mânecii punându-și viața în pericol. Doar anul acesta peste 30.000 de oameni au traversat Canalul în bărci mici și supraaglomerate, tot atâta fiind numărul și anul trecut. Traficantul din Istanbul trimite sute de migranți în Marea Britanie.

Admite că afacerea este foarte profitabilă: „Nu contează dacă este vorba despre o familie completă sau doar despre o persoană – fiecare plătește același preț. O călătorie în Marea Britanie costă 17.000 de dolari în total”.

Recunoaște că „se pot întâmpla accidente”, dar spune că încearcă să îi facă pe oameni să renunțe: „Încercăm să speriem oamenii, să-i descurajăm. Le spun: .” Bărbatul arată jurnaliștilor BBC un formular – o declarație pe care fiecare migrant o semnează și își asumă astfel riscurile călătoriei. Traficul de persoane este în plină expansiune în Istanbul în această perioadă.

Pe rețelele sociale, traficanții oferă tarife diferite în funcție de destinație. Pun la vânzare inclusiv pașapoarte false, permise de conducere britanice, chiar și un set de întrebări pe care le-ar putea pune migranților polițiștii britanici. În Istanbul sunt acum aproximativ 5 milioane de refugiași. Stau în încăperi mici și așteaptă luni de zile o veste despre cum ar putea pleca. Traficanții le aduc mâncare și apă de la magazinele locale. 

„Când este totul aranjat, le luăm telefoanele pentru ca polițiștii să nu afle despre noi”, explică liderul rețelei. Noaptea, migranții sunt duși cu o dubă de la Istanbul în munți. Stau în grupuri de șase sau zece oameni și sunt transportați așa până la Marea Mediterană, unde îi așteaptă bărcile cu care pleacă spre Grecia sau Italia. Bărbatul povestește pentru reporterii BBC că cei pe care gruparea lui i-a traversat cu barca au ajuns în siguranță și susține că nu primește taxa de călătorie decât atunci când migrantul este la destinație, în afara oricărui pericol.

El precizează că asigură și servicii de lux pentru clienții care pot plăti mai mult. Migranții își fac apoi drum prin Europa către nordul Franței, iar unii continuă drumul spre Marea Britanie. Pentru ca cei din urmă să ajungă la destinație, o altă rețea – care lucrează cu cea din Turcia – îi preia din Calais. Pentru ultima etapă a călătoriei, rețeaua folosește bărci mici care costă aproximativ 10.000-20.000 de dolari.

„Chiar dacă trimit 1.000 de oameni pe zi în Rwanda, oamenii nu se vor opri și nu își vor schimba decizia”, spune traficantul întrebat dacă planul guvernului britanic ar putea opri aceste călătorii. „Dacă nu le este frică de moarte, nu le va fi frică să meargă nici în Rwanda”, a adăugat el.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed