Moment istoric pe scena de business din România. Un important eveniment aduce la București pe cea mai influentă femeie din media de peste ocean.

Oprah Winfrey, pentru prima dată în România. Vine să dea lecții despre leadership

Ediția 2026 a celui mai mare summit de business din Europa Centrală și de Est, organizat la București, promite o experiență unică - peste 5.000 de participanți, lideri globali și idei pentru viitorul businessului. Oprah Winfrey /

vine pentru prima dată în România. Iconul mondial al televiziunii, prima femeie  de culoare miliardară, va urca pe scena evenimentului care se va desfășura la Romexpo, București, pe 16-17 septembrie 2026.

Invitată pentru prima dată în țara noastră cu prețul corect, Oprah Winfrey anunță un discurs despre ”arta de a conduce și de a inspira în vremuri de adversitate”, o temă extrem de actuală pentru ”liderii și companiile care navighează schimbările accelerate ale prezentului”.

Conform revistei Forbes (2025), Oprah este cea mai bogată femeie de culoare din lume, cu o avere estimată la 3 miliarde de dolari. Dincolo de succesul său în media, Winfrey este recunoscută pentru activitățile filantropice și pentru influența globală pe care o exercită de decenii asupra culturii, educației și leadershipului. În vremurile sale de glorie în luma televiziunii, emisiunile sale (The Oprah Winfrey Show) îi aduceau venituri de circa 1 milion de dolari pe minut.

oprah-winfrey-pentru-prima-oara-in-romania
Oprah Winfrey, pentru prima dată în România!

Alături de Oprah, pe scena BRAND MINDS 2026 vor urca alte nume sonore din business, educație și economie globală: Seth Godin (considrat legenda marketingului modern), prof. Costas Markides (London Business School) dar și Loredana Pădurean, profesor la prestigiosul MIT & Boston Northeastern University, USA.

Evenimentul reunește peste 5.000 de participanți din 50 de țări – directori executivi, antreprenori, inovatori și echipe de top. și se descrie drept cel mai important summit de business din Europa Centrală și de Est.