Până când se mai compensează facturile la energie. Anunț oficial de la Minister

Românii primesc o veste bună de la Minister. Sebastian Burduja anunță până când se mai compensează facturile la energie.

Potrivit acestuia, schema de compensare plafonare a fost necesară în vârful crizei energetice. Iar criza încă nu a luat sfârșit.

Astfel, va mai fi nevoie de msări în continuare. Totodată, el a explicat și cum sunt făcute calculele atunci când vine vorba de factura la energie.

„Schema de compensare plafonare a fost gândită în vârful crizei energetice şi statul român a ales o opţiune mai uşoară. De ce? Există aceste praguri de consum care se pot echivala şi cu praguri de venit.

Nu toţi românii săraci consumă cel mai puţin curent electric lunar. Dar, ca regulă, cu cât ai venituri mai puţine, cu atât şi consumul gospodăriei este mai mic. Şi atunci sigur când ai un consum de sub 100 de kilowaţi oră lunar ai 0,68 de lei kilowaţi oră.

Dacă ai peste 300, ai 1,3 lei, adică dublu. Şi de aceea, din criza energetică până azi, cinci milioane de gospodării din România au plătit factura la curent 35 de lei. Un cost rezonabil.

Deci nu este o ţintire pe veniturile din gospodării, pentru că asta ar fi implicat nişte analize mult mai complexe, cu INS, cu Ministerul de Finanţe, ele se pot face, dar e mai complicat” a afirmat ministrul Energiei.

Până când se mai compensează facturile la energie. Anunț oficial de la Minister

Întrebat cât va mai funcţiona acest mecanism de subvenţie din partea statului, ministrul Energiei a vorbit de anul 2025.

„Noi avem în legislaţie martie 2025 şi în discuţiile de la Bruxelles de acum câteva săptămâni, acolo am setat ţinta şi Comisia a fost deschisă la chestiunea asta.

Ea nu a impus nici acum statelor membre, a făcut doar recomandări ca până în 2025, dar inclusiv anul 2025 să încerce o reducere, o ieşire graduală, să-i spunem din aceste scheme de compensare”, a spus Burduja, potrivit news.ro.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed