Panipat este situat în nordul Indiei și este cunoscut drept „capitala naufragiată a lumii”, relatează BBC. Aici, Occidentul își varsă hainele nedorite într-o veritabilă „bolgie” a comerțului global de mâna a doua.

Zilnic, sute de tone de haine din SUA și din Europa ajung în Panipat, transportate de mii de camioane. Containerele cu articole vestimentare sunt descărcate în portul Kandla.

Pentru a ține sub control afacerile cu haine uzate și pentru a proteja manufacturierii locali, guvernul indian condiționează importurile de articole vestimentare „reziduale” de obținerea unei licențe guvernamentale. Însă licența se eliberează numai într-o anumită condiție: cumpărătorul trebuie să garanteze că hainele nu vor fi comercializate pe piața indiană, ci reexportate.

„Le procesăm în niște mașinării care pot face ceea ce mâinile nu pot – rup țesătura în cârpe mici. Acestea sunt apoi introduse într-o mașinărie și mai mare, care amestecă lână, mătase, bumbac și orice tip de fibră artificială, cum ar fi poliesterul, iar de aici trec într-o mașină de cardat”, spune Ashwini Kumar, șeful fabricii de reciclare „Shankar Woolen”.

La trei tone de țesături este extrasă o producție de 1 tonă de fire, care sunt țesute înapoi într-o „țesătură inferioară”. Țesătura inferioară este utilizată în mare măsură la realizarea păturilor. Dar nu orice fel de pături, explică Kumar, ci acele pături care pot fi văzute peste tot în lume, împărțite de autorități în timpul dezastrelor naturale – cutremure, tsunamiuri etc. Ori sunt vândute persoanelor sărace la prețul de 2 dolari/bucată.

Africa este cel mai mare consumator al țesăturilor reciclate produse în India.