Patriarhul Kiril, apropiat al lui Putin, cere încetarea focului în Ucraina, de Crăciunul pe rit vechi

Cu ocazia Crăciunului pe rit vechi, pe 6 și 7 ianuarie, Patriarhul Kirill a făcut apel la o încetare a focului în Ucraina şi pledează pentru un armistiţiu.

Declarația Patriahului Kiril a fost postată, joi, pe site-ul Bisericii Ortodoxe Ruse. Reamintim că el a susținut puternic invazia rusă în Ucraina soldată deja cu zeci de mii de victime ucrainene civile

„Eu, Kirill, Patriarhul Moscovei şi al întregii Rusii, fac apel la toate părţile implicate în conflictul intern să înceteze focul şi să stabilească un armistiţiu de Crăciun de la ora 12:00 a zilei de 6 ianuarie până la ora 24:00 a zilei de 7 ianuarie, astfel încât credincioşii să poată participa la slujbele din ajunul Crăciunului şi din ziua Naşterii lui Iisus Hristos”, spune patriarhul, care este un aliat al lui Vladimir Putin şi a susţinut invazia rusă din Ucraina.

Rușii și ucrainenii sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi

Ruşii, dar şi o parte din ucraineni, sărbătoresc Crăciunul pe rit vechi, la 7 ianuarie.

Ucraina s-a aflat sub conducerea spirituală a Moscovei cel puţin din secolul al XVII-lea, dar o parte a Bisericii Ortodoxe Ucrainene s-a rupt de Moscova în 2019 din cauza anexării Crimeei de către Rusia şi a sprijinului acordat separatiştilor din Donbas. În luna mai, într-o mişcare surprinzătoare, Biserica Ortodoxă Ucraineană care ţine de Patriarhia Moscovei a rupt legăturile cu Biserica Rusă din cauza sprijinului acesteia din urmă, în special al Patriarhului Kirill, pentru ceea ce Moscova numeşte „operaţiunea sa militară specială” în Ucraina. Gestul se pare, însă, că nu a convins că aceste legături sunt cu adevărat rupte, iar autorităţile statului ucrainean au luat o serie de măsuri împotriva acestei Biserici, pe care o suspectează de legături cu Rusia.

Ce a declarat Zelenski despre organizațiile religioase ruse

La începutul lunii trecute, preşedintele Volodimir Zelenski a anunţat că organizaţiile religioase care au legături cu Rusia vor fi scoase în afara legii în Ucraina, iar oficialii din domeniul securităţii naţionale îşi vor intensifica activitatea de „contracarare a activităţilor subversive ale serviciilor speciale ruseşti în spaţiul religios din Ucraina”.

În 2019, Ucraina a primit permisiunea din partea liderului spiritual al creştinilor ortodocşi din întreaga lume, Patriarhul Constantinopolului, de a forma o biserică independentă de Moscova, Biserica Ortodoxă a Ucrainei, autocefală. Majoritatea ucrainenilor aparţin de această biserică. Un sondaj realizat în 2020 de Centrul Razumkov, cu sediul la Kiev, a constatat că 34% dintre ucraineni s-au identificat ca fiind membri ai Bisericii Ortodoxe principale din Ucraina – care sărbătoreşte Crăciunul la 25 decembrie – , în timp ce 14%, în special din estul ţării, erau membri ai Bisericii Patriarhiei Moscovei din Ucraina.

Moscova a întreprins atacuri în Ucraina inclusiv în ziua de 25 decembrie şi în ajun.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed