Patronatele au poziţii divergente privind Codul Muncii

0

Divergenţele dintre patronate au apărut ca evidente după ce reprezentanţii acestora au prezentat versiuni diferite ale conţinutului discuţiilor pe care le-au avut cu premierul Boc şi miniştrii Muncii şi Finanţelor. Astfel, Dan Matei Agathon a negat că subiectul Codului a fost adus în discuţie, fiind vorba doar de o întâlnire pe marginea mediului de afaceri. „Patronatele au fost invitate la o discuţie despre mediul de afaceri, nu despre Codul Muncii. Deci patronatele au tăcut, cu distincţie”, a spus Agathon.

 

O cu totul altă poziţie a avut Cezar Corâci care a afirmat că divergenţele privind Codul Muncii persistă şi în rîndul patronatelor. „Premierul a început prin a spune că vrea să discute cu noi două subiecte. S-a discutat pe Codul Muncii, patronatele din AGPR au spus că susţin varianta Guvernului, iar noi am spus că susţinem acordul discutat şi negociat cu confederaţiile sindicale. Am mai spus că, odată cu Codul Muncii, dorim să fie adoptat şi Codul Social pentru că dorim clarificarea mişcării patronale”, a spus Corâci, adăugând că este necesară această clarificare din perspectiva ponderii diferite pe care le au diverse patronate.