Lumea arabă nu este unitară, existând diferenţe mari spre exemplu între economiile nord-africane, care sunt mai deschise şi tind să se diversifice, şi cele mai bogate, bazate exclusiv pe petrol, din Orientul Mijlociu. Acestea din urmă au cea mai mare influenţă geopolitică la nivel global. Aici, în afară de proiecte legate de petrol şi gaze naturale şi câteva proiecte de infrastructură – porturi precum Jebel Ali şi aeroporturi precum Dubai –, dezvoltarea economică reală este mai mică decât ar fi de aşteptat având în vedere resursele umane şi naturale bogate, scrie Forbes.
O barieră importantă în calea dezvoltării reale a acestor ţări, cel puţin în spiritul occidental, este mediul legislativ depăşit, bazat în cea mai mare parte pe legi britanice neactualizate, moştenire a colonialismului britanic, împletite cu legea islamică, Sharia. O astfel de infrastructură legislativă nu este compatibilă cu afacerile moderne. Piaţa în general nu este liberă, iar pornirea unei afaceri durează mult timp.
Educaţia
Corupţia şi birocraţia „aristocratică“ reprezintă alte impedimente. Un grup restrâns de familii pot modifica legile după bunul plac şi în funcţie de propriile interese. Sau pot pur şi simplu ignora legea.
De asemenea, investiţiile făcute în exploatarea petrolului şi gazelor naturale le exclud pe aproape toate celelalte. Antiintelectualismul şi atitudinea antiştiinţă insuflate de islamul fundamentalist obstrucţionează progresul economic. Islamul în sine nu este ostil ştiinţei. Timp de sute de ani lumea arabă a furnizat matematicieni şi alţi oameni de ştiinţă care au influenţat lumea occidentală. Acum însă educaţia în multe ţări musulmane pune accent mai mult pe promovarea religiei decât pe ştiinţă. Aceia care primesc educaţie de calitate preferă să rămână în străinătate.
Un impediment este şi faptul că femeile sunt considerate cetăţeni de rang secund. Femeile nu pot contribui direct la forţa de muncă şi nu sunt educate după aceleaşi standarde precum cele ale bărbaţilor.
De asemenea, lumea arabă tinde să se închidă în faţa influenţelor mediului de afaceri occidental, o moştenire a alienţelor cu URSS încheiate în contextul opoziţiei faţă de Vest şi în timpul Războiului Rece şi faţă de Israel. Reticenţa sau chiar ostilitatea faţă de evrei frânează progresul. Unii dintre cei mai dinamici inovatori în tehnologie şi oameni de afaceri din SUA sunt evrei.
O altă barieră majoră în calea dezvoltării este instabilitatea geopolitică. Războaiele din Irak sau cele cu Israelul sunt notorii.
De-a lungul istoriei bogăţia în resurse naturale a ajutat anumite ţări să prospere, un exemplu fiind SUA, dar economiile bazate exclusiv pe resurse naturale în absenţa creării de valoare locală nu duc în general la devoltarea societăţii. Diferenţele calitative sunt mari între economiile construite pe extragerea resurselor naturale, în care cheltuielile sunt centrate pe populaţie, şi economii construite de populaţie pe baza muncii productive, unde dezvoltarea societăţii aduce mai multă bunăstare. Japonia, Taiwan, Coreea de Sud şi tot mai mult China se dezvoltă prin industria prelucrătoare. Acestea au pornit cu o valoare adăugată mică şi au urcat pe lanţul valoric. Japonia va rămâne până în 2030 a treia economie ca mărime din lume. China se plasează în prezent pe locul doi. Alternativa este o economie extractivă precum Argentina, foarte vulnerabilă la ciclurile economive şi care de la o ţară plasată pe locul 10 la nivel mondial în 1930 a ajuns o economie care cochetează cu defaultul.
Inegalitate în distribuirea bogăţiei
Bogăţia, în economii bazate pe resurse, este distribuită mult mai inegal şi ineficient, cea mai mare parte ajungând la un număr mic de persoane ajunse în vârful lanţului social adesea mulţumită legăturilor tribale, de familie sau politice şi nu datorită productivităţii sau pregătirii. Într-o economie manufacturieră competitivă, averea tinde să se transforme în inovaţie şi afaceri eficiente, iar cineva care are idei mai bune are mai multe şanse de a ajunge în vârf.
În ţările din Orientul Mijlociu, în afară de produse şi servicii simple destinate consumului local, infrastructura locală de transport, de apă şi energie, orice dezvoltare locală este ineficientă economic.
Un exemplu sunt zgârie-norii care stau nefolosiţi în deşert. Astfel de proiecte au fost în cea mai mare parte comandate de guvern sau de familiile influente afiliate guvernului şi finanţate de intrările masive de capital generate de vânzările de petrol şi gaze sau de investiţii făcute de Rusia, Africa de Sud sau alte ţări din lumea arabă şi cea musulmană şi nu de iniţiativa liberă de afaceri. Aceste investiţii nu produc avere, ci doar o stochează. Chiar şi forţa de muncă necesară concretizării acestor investiţii este importată. Fondurile de investiţii ale marilor producători arabi de petrol în general investesc în afara regiunii.
