Piaţa autoturismelor noi ţine România pe ultimul loc din UE şi în mai

În luna mai 2010 în România au fost vândute 8.657 autoturisme noi, în scădere cu 24,6% faţă de mai 2009 când s-au comercializat  11.475 unităţi.

În perioada ianuarie-mai 2010 au fost vândute pe piaţa locală 26.351 maşini noi, iar scăderea faţă de perioada similară din 2009 când se comercializaseră 51.653 unităţie este cea mai mare din ţările membre UE – 49.0  procente.

Faţă de luna aprilie vânzările auto noi în România au câştigat totuşi câteva procente. Astfel, în perioada ianuarie – aprilie 2010 în România s-au vândut 17.694 autoturisme noi, faţă de perioada similară din 2009 când se înregistrau 40.178 unităţi.  Piaţa auto locală a scăzut cu 56% în primele patru luni din 2010 faţă de perioada similară din 2009.  

România se clasează în statisticile ACEA pentru perioada ianuarie-mai 2010 după Grecia şi Bulgaria – ţări care înregistrează scăderi importante ale vânzărilor. Piaţa grecească a scăzut cu 46.4 % iar în Bulgaria în primele cinci luni din 2010 s-au vândut 10.716 unităţi, în scădere cu 45.4 faţă de perioada similară din 2009.

Vânzările din Portugalia reprezintă o surpriză pentru analişti, în perioada ianuarie-mai 2010 comercializarea autoturismelor noi fiind în creştere cu 56.3 unităţi faţă de perioada similară din 2009.

Şi în Spania vânzările au crescut cu 43.5% în perioada ianuarie -mai 2010 când s-au vândut 482.677 autoturisme noi. O altă piaţă care dă semne de revenire este cea irlandeză, în creşte cu 41.9% conform datelor ACEA în primele cinci luni ale acestui an.

Citeşte şi

Vânzările Dacia în creştere cu peste 21% în primele cinci luni ale anului

ACEA: Scădere de 56% a vânzărilor auto pe piaţa locală în primele patru luni din 2010

Piaţa auto din România s-a prăbuşit. Doar Ferrari mai vinde

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed