PNRR, aviz favorabil din partea Consiliului UE! Acum pot veni miliardele

Planul Național de Redresare și Reziliență al României (PNRR) a fost evaluat pozitiv de Consiliul Uniunii Europene joi, 28 octombrie, ultima etapă la nivelul instituțiilor europene, informează Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, într-un comunicat. Astfel, România are la dispoziție 29,2 miliarde euro, până în 2026, de la Uniunea Europeană, pentru modernizare prin reforme și investiții esențiale.

Pasul final al aprobării se va concretiza prin decizia Consiliului de punere în aplicare, care va fi adoptată prin procedură scrisă, la scurt timp după videoconferința de astăzi a miniștrilor de finanțe ai statelor membre (ECOFIN).

„România va avea o infuzie puternică de fonduri europene prin acest Plan și are șansa reală de a se dezvolta în următorii ani. Implementarea include 64 de reforme și peste 100 de investiții în toate domeniile. Transportul, Sănătatea și Educația vor avea parte de finanțări masive, iar asta va însemna modernizarea României”, a afirmat premierul Florin Cîțu.

„Am plăcerea de a anunța vești bune pentru încă trei state membre. Tocmai am confirmat evaluările pozitive ale planurilor de redresare și reziliență ale Estoniei, Finlandei și României. În curând, aceste țări își vor putea primi plata de prefinanțare din Mecanismul de redresare și reziliență. Reformele și investițiile prezentate în planurile lor sprijină ferm Agenda verde și Agenda digitală ale UE. Prin abordarea principalelor provocări, redresarea europeană generală va fi mai sustenabilă și mai rezilientă”, a declarat joi Andrej Šircelj, ministrul de finanțe al Sloveniei, țară care deține Președinția Consiliului UE, în comunicatul publicat de Consiliu.

În perioada următoare, primele fonduri, respectiv 13% din suma nerambursabilă alocată României, vor ajunge în țară sub forma unei prefinanțări acordate de Comisia Europeană.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed