Preţurile petrolului au înregistrat în 2021 cele mai mari creşteri anuale după 2016

0

Contractele futures pentru ţiţeiul Brent au scăzut vineri cu 70 de cenţi, sau cu 0,9%, până la 78,85 dolari pe baril, în timp ce contractele futures pentru ţiţeiul U.S. West Texas Intermediate (WTI) au scăzut cu 84 de cenţi, sau cu 1,09%, la 76,15 dolari pe baril.

Preţul petrolului Brent a încheiat anul în urcare cu aproximativ 52%, cel mai mare câştig din 2016, în timp ce preţul petrolului WTI a avansat 57%, aceasta fiind cea mai puternică performanţă din 2009, când preţurile au crescut cu peste 70%.

Ambele contracte au atins vârful din 2021 în octombrie, petrolul Brent la 86,70 dolari barilul, cel mai mare din 2018, şi WTI la 85,41 dolari barilul, cel mai mare din 2014.

Preţurile globale ale petrolului sunt de aşteptat să crească în continuare anul viitor, pe măsură ce cererea de combustibil pentru avioane îşi va reveni.

”Am avut Delta şi Omicron şi tot felul de blocaje şi restricţii de călătorie, dar cererea de petrol a rămas relativ fermă. Puteţi atribui asta efectelor stimulentelor care susţin cererea şi restricţiilor asupra ofertei”, a declarat economistul şef al companiei de brokerajCommSec din Australia, Craig James”.

Cu toate acestea, după ce au crescut pentru câteva zile consecutive, preţurile petrolului au stagnat vineri, pe măsură ce cazurile de Covid-19 s-au ridicat la noi maxime pandemice pe tot globul, din Australia până în Statele Unite, alimentate de varianta de coronavirus Omicron, foarte transmisibilă.

Experţii americani în sănătate i-au avertizat pe americani să se pregătească pentru perturbări severe în săptămânile următoare, fiind probabil ca ratele de infectare să se înrăutăţească pe fondul creşterii călătoriilor de sărbători, a sărbătorilor de Anul Nou şi a redeschiderii şcolilor după vacanţele de iarnă.

Un sondaj Reuters efectuat în rândul a 35 de economişti şi analişti estimează că ţiţeiul Brent va avea o medie de 73,57 dolari pe baril în 2022, cu aproximativ 2% mai puţin decât consensul de 75,33 dolari din noiembrie.

Este prima reducere a preţului prognozat pentru 2022 de la sondajul din august.