Primăria Sectorului 1 a început ridicarea mașinilor abandonate pe străzi

Autoturismele ridicate vor fi depozitate într-un spaţiu situat pe Şoseaua Odăi nr. 3-5, special amenajat în acest scop de administraţia locală. Doar maşinile abandonate şi cele declarate fără stăpân vor fi ridicate, nu şi cele parcate neregulamentar.

 

„Având în vedere că spaţiul de depozitare a autoturismelor abandonate aparţine Primăriei Sectorului 1, administraţia locală nu percepe nicio taxă pentru depozitarea acestora. În schimb, vehiculul abandonat va fi restituit proprietarului sau deţinătorului legal numai după ce acesta achită suma de 2000 de lei cu titlu de amendă, potrivit procedurilor instituite de Legea nr.421/2002, la care se adaugă taxa de ridicare şi transport în cuantum de 500 de lei”, se precizează într-un comunicat de presă al Primăriei Sectorului 1.

 

Depistarea vehiculelor fără stăpân sau abandonate pe teritoriul Sectorului 1 intră în atribuţiile Poliţiei Locale, precizează Primăria.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed