PSD a refuzat propunerea. Pro România nu mai are nicio șansă

Pro România solicitase miercuri, încetarea de drept a stării de alertă şi a propus un proiect de hotărâre în acest sens.

„Grupul Pro România a propus pentru şedinţa de mâine (joi – n.r.) a Parlamentului adoptarea unei hotărâri care să constate încetarea de drept a stării de alertă. Urmează ca Birourile permanente ale Camerei Deputaţilor şi Senatului să dispună! Noi suntem Pro România – şi ţinem doar cu Romania!”, a scris liderul formaţiunii, Victor Ponta, pe Facebook.

Proiectul de hotărâre privind încetarea stării de alertă la nivel naţional şi a măsurilor de prevenire şi control al infecţiilor, în contextul situaţiei epidemiologice generate de virusul SARS-CoV-2, iniţiat de Pro România prevede: „Art. 1 – Ia act de încetarea stării de alertă, astfel cum a fost instituită şi încuviinţată, potrivit dispoziţiilor legale, pe întreg teritoriul României; Art. 2 – Constată încetarea de drept a tuturor măsurilor care se aplică pe durata stării de alertă pentru prevenirea şi combaterea efectelor epidemiei COVID-19; Art. 3 – Solicită Guvernului să prezinte Parlamentului, în termen de 30 de zile de la publicarea prezentei hotărâri în Monitorul Oficial, un raport complet privind epidemia de COVID-19 pe teritoriul României, măsurile de prevenire şi combatere a efectelor epidemiei, efectele produse de măsurile aplicate, precum şi măsurile economico-sociale asociate stării de alertă şi efectelor epidemiei”.

Pe de altă parte, liderul interimar al PSD, Marcel Ciolacu, a susținut public în mai multe rânduri că partidul pe care îl conduce nu va accepta prelungirea stării de alertă cu mai mult de 15 zile. O scăpare din legea cadru privind instituirea stării de alertă i-a permis însă premierului Ludovic Orban să prelungească această măsură, cu 30 de zile și pe întreg teritoriul României, fără a mai cere încuviințarea Parlamentului.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed