PSD schimbă legea ca să DECAPITEZE încă o instituţie. Chiriţoiu, la un pas de a fi demis. PNL ripostează

Preşedintele Consiliului Concurenţei va trebui să fi îndeplinit funcţii de conducere cu largi responsabilităţi pentru o perioadă de cel puţin 15 ani, au decis, joi, deputaţii Comisiei juridice şi Comisiei de industrii într-o şedinţă comună.

 

Amendamentul PSD, votat joi de deputaţi la proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea Consiliului Concurenţei, va intra în vigoare după publicarea legii în Monitorul Oficial, Senatul urmând să fie Camera decizională în acest sens. Dacă amendamentul va intra în vigoare, actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei, Bogdan Chiriţoiu, va putea fi schimbat.

Conform amendamentului, ‘Preşedintele trebuie să fi îndeplinit funcţii de conducere cu largi responsabilităţi pentru o perioadă de cel puţin 15 ani, în care a făcut dovada înaltei sale competenţe profesionale şi manageriale’.

Deputaţii au mai adoptat un amendament al PSD, conform căruia ‘membrii Consiliului Concurenţei sunt numiţi prin decret de către preşedintele României, pe baza votului dat de Parlament, la propunerea Comisiilor juridice ale celor două Camere’. Până în prezent, preşedintele Consiliului Concurenţei nu era numit la propunerea Comisiilor juridice, ci a plenului Consiliului, propunerea fiind după aceea aprobată de Guvern. Mai exact, ‘numirea membrilor Plenului Consiliului Concurenţei se realizează de către Preşedintele României, la propunerea Colegiului Consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul Guvernului şi după audierea candidaţilor în comisiile de specialitate ale Parlamentului’.

Deputatul PNL Gabriel Andronache a explicat, la finalul şedinţei, că este vorba de fapt de două proiecte de lege şi a criticat amendamentele adoptate, care, în opinia sa, vor conduce, după publicarea în Monitorul Oficial, la ‘numirea în fruntea Consiliului Concurenţei a unui om de paie la dispoziţia PSD’.

‘În Comisia juridică s-a discutat din nou modificarea Legii Concurenţei, în sensul în care PSD doreşte cu orice chip să pună mâna pe Consiliul Concurenţei, pentru a-şi instala probabil la conducerea acestei instituţii fundamentale pentru garantarea unei pieţe libere în România un lacheu. S-a procedat la discutarea unui proiect de lege care a venit de la Senat alterat, modificat cu pixul, tot la Comisia juridică se află un alt proiect de lege, în care Camera Deputaţilor este Cameră decizională. Şi am ridicat în cadrul şedinţei problema competenţei Camerelor, în sensul în care nici acum cei de la PSD nu s-au hotărât dacă Senatul este camera care trebuie să adopte decizia în această materie a concurenţei sau Camera Deputaţilor. Până la urmă s-a discutat acest proiect de lege, au fost incluse modificări care se referă la vechimea pe care trebuie să o aibă în domeniu preşedintele Consiliului Concurenţei. De asemenea, au fost introduse o serie de reglementări care fac din Consiliul Concurenţei, în ansamblul său, o structură decorativă, iar viitorul preşedinte al Consiliului Concurenţei va fi cel care va tăia şi spânzura, cu ghilimelele de rigoare, în sensul în care va avea puteri discreţionare, care la ora asta sunt la îndemâna plenului Consiliului’, a detaliat Andronache.

El a subliniat că viitorul preşedinte al Consiliului Concurenţei nu va mai fi stabilit ca până acum, preşedintele României este exclus din această procedură, Parlamentul fiind cel care va decide.

‘Pe cale de consecinţă, la conducerea Consiliului Concurenţei va fi instalat un om de paie la îndemâna preşedintelui Dragnea. Modificările operate astăzi sunt relevante în acest sens. Este păcat că o instituţie fundamentală prevăzută de Constituţia României, care trebuie să asigure garanţiile necesare pentru desfăşurarea unei activităţii concurenţiale în materia comercială în România, este aruncată în aer prin aceste modificări’, a spus deputatul PNL.

Potrivit acestuia criteriile de numire a viitorului preşedinte al Consiliului Concurenţei sunt următoarele: ‘Numirea va fi făcută direct de Parlament, fără a se mai trece prin filtrul unui examen, a unui interviu, aşa cum prevede legea în vigoare. Apoi, aplicarea sau identificarea unei soluţii legislative interesante şi novatoare, în sensul în care se stabileşte în tipul mandatului actualului preşedinte al Consiliului Concurenţei faptul că este necesară o vechime de 15 ani în domeniu, criteriu introdus special pentru ca acesta să nu mai poată ocupa această funcţie. Mai mult, această reglementare va intra în vigoare după publicarea în Monitorul Oficial. Evident, actualul preşedinte al Consiliului Concurenţei nu va mai putea ocupa această funcţie până la finalul mandatului, care va fi peste un an şi câteva luni, şi va fi prin efectul legii demis’. AGERPRES

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed