Rămăşiţele preşedintelui Lech Kaczynski au ajuns în Polonia şi sunt duse către castelul prezidenţial din Varşovia

Cadavrul a fost adus duminică la Varşovia, cu un avion militar şi a fost întâmpinat cu onoruri militare pe aeroport.

La ceremonie au asistat fratele geamăn al preşedintelui, Jaroslaw Kaczynski, fiica acestuia, premierul Donald Tusk şi preşedintele Parlamentului European Jerzy Buzek.

Trei episcopi au binecuvântat trupul neînsufleţit şi mai mulţi militari au cântat un cântec solemn.

Fiica preşedintelui şi fratele acestuia, fostul premier Jaroslaw Kaczynski, au îngenuncheat lângă sicriul acoperit cu steagul Poloniei pentru a se ruga. Ei au fost urmaţi de mai mulţi oficiali şi apropiaţi ai lui Kaczynski.

Trupul Primei Doamne, Maria, va fi trimis la Varşovia mai târziu.

Şeful comisiei de anchetă a Parchetului rus, Aleksandr Bastrikin, a anunţat că s-au încheiat expertizele vizând 82 de cadavre, care vor începe să fie trimise în Polonia duminică.

Sâmbătă dimineaţă, avionul preşedintelui polonez Lech Kaczynski, un Tu-154, s-a prăbuşit la aterizare lângă oraşul Peşorsk, regiunea Smolensk, în condiţii de ceaţă deasă.

Delegaţia poloneză se ducea la comemorarea masacrului din Katyn din 1940, când mii de ofiţeri polonezi au fost executaţi de armata sovietică.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed