Renault a inaugurat lângă Piteşti cel mai mare centru de piese de schimb din afara Franţei

“Grupul Renault a inaugurat azi, 1 septembrie 2010, noul său centru de piese de schimb şi accesorii din România. Situat la 28 de kilometri de uzina Dacia de la Mioveni, în perimetrul comunei Oarja, depozitul beneficiază de un amplasament avantajos, în imediata apropiere a Autostrăzii Bucureşti – Piteşti” se arată într-un comunicat al constructorului francez.
 
“Construcţia, care acoperă o suprafaţă de 65.000 m², este cel mai mare centru de distribuţie a pieselor de schimb şi accesoriilor de care dispune Grupul Renault în afara Franţei. Aici sunt stocate peste 70 000 de referinţe (tipuri de piese), ceea ce acoperă necesarul atât pentru ansamblul gamei de modele Dacia cât şi pentru modelele Renault şi Nissan comercializate în România.  Încă din faza de proiectare, noul centru, care dispune de 160 de salariaţi, a fost conceput ţinând cont de nevoile de dezvoltare ale mărcii Dacia dincolo de orizontul anului 2015. Centrul va asigura alimentarea cu piese de schimb de origine a reţelei comerciale Dacia, Renault şi Nissan din România, precum şi aprovizionarea reţelelor comerciale Dacia din alte 33 de ţări. Activitatea de export reprezintă aproximativ 40% din cifra de afaceri totală a centrului.

În cazul unei comenzi de urgenţă, centrul este capabil să asigure în mai puţin de 36 de ore aprovizionarea cu piese din stoc pentru orice client din reţeaua Dacia, Renault şi Nissan din România” se mai arată în comunicat.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed