Restaurantul Viorel Sipoș de la 3 Sud Est, ”păzit” de militarii americani de la Kogălniceanu

Afacerea lui Viorel Șipoș, la 3 Sud Est, restaurantul său tradițional este ”păzit” de militarii care tranzitează baza militară NATO de la M. Kogălniceanu. ”Casa Rustică”, investiția solistului, se află în vecinătatea bazei aeriene.

Solistul, membru al celei mai populare și longevive formații dance românești, îi ține în formă pe militari, în special pe americanii care sunt staționați aici ori tranzitează baza, cu pălincă, mămăligă, pastramă și tochitură. Viorel recunoaște că a avut probleme mari în perioada restricțiilor, mai ales că județul Constanța s-a aflat sub cod roșu însă, cum incidența a scăzut a fost salvat tot de militarii americanii, clienții săi de bază.

Ele sunt marile vedete de la Hollywood cu origini românești

Restaurantul Viorel Sipoș de la 3 Sud Est, ”păzit” militarii americani de la Kogălniceanu

”Când este aglomerat servesc și eu, ajut la bucătărie. E o afacere de familie la care lucrăm cu toții: tata, mama, sora mea”, ne spune Viorel care, dîn lungile turnee dinainte de pandemie, s-a întors întotdeauna cu obiecte de artizanat în bagaje, chiar și roți de căruțe, spre amuzamentul colegilor săi. Însă toate acestea și-au găsit loc bun în incinta restaurantului său din vecinătatea bazei Mihail Kogălniceanu, locul preferat al pușcașilor marini care vin din Afghanistan.

Naș de carieră! Ionut Dolanescu investește în familie! Este vedeta cu cei mai mulți fini, 310 la număr

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed