Revista presei 23.11.2010 – Pe unde va trece noul bulevard al Capitalei

România liberă: Pe unde trece noul bulevard al Capitalei. Considerată „cea mai mare operaţiune urbană din ultimii 20 de ani”, drumul de legătură, modernizat şi extins la trei benzi pe sens,  dintre zona Piaţa Victoriei şi Calea Rahovei va fi gata la sfârşitul anului 2012.  Diametrala N-S, cum este denumită calea de legătură care va uni Piaţa Victoriei cu Calea Rahova, are rolul de a fluidiza traficul şi va fi executată în două faze. Până la sfârşitul anului viitor va fi finalizat tronsonul care începe din Piaţa Victoriei şi trece prin zona Buzeşti-Berzei şi apoi str. Vasile Pârvan. Etapa a doua a proiectului dezvoltat pe porţiunea str. Vasile Pârvan-Uranus-Calea Rahovei va începe chiar din primele luni ale anului viitor, cu termen de finalizare la sfârşitul anului 2012.

Capital: Când vor avea bucureştenii unde să-şi parcheze maşinile. Primăria Bucureşti vrea să amenajeze, în doi ani, cinci parcări subterane cu 3.400 de locuri. Investiţia de peste 150 mil. euro nu va schimbat însă raportul de patru maşini pe un loc de parcare. Consorţiul spaniol Inocsa – Asesores de Infraestructuras a identificat, la cererea Primăriei Municipiului Bucureşti (PMB), sub asistenţa BERD, un număr total de 107.000 de locuri de parcare în zona centrală a Bucureştiului, la nivelul anului 2008. Datele problemei nu s-au modificat de atunci. Studiul elaborat de spanioli arată faptul că peste 72.000 de parcări din centrul Capitalei sunt ilegale, iar cele legale sunt pe stradă şi sunt sub 28.000.

Gândul: Românii plătesc câte 500.000 de euro în fiecare lună pentru a se trata la Viena. CUM AJUNGI LA AKH Viena. Zece pacienţi români ajung în fiecare zi la spital, în Viena. Cei mai mulţi plătesc tratamentul din propriul buzunar, iar numărul lor mare i-a făcut pe medicii vienezi să înveţe să dea sfaturi în română . Pacienţii români aduc câte jumătate de milion de euro în fiecare lună unui spital din Viena, spune directorul companiei de asigurări Alico, Theodor Alexandrescu. „Avem informaţii că un spital din Viena încasează lunar între 400 şi 500 de mii de euro cash de la români”, a spus Alexandrescu. Deşi Alexandrescu nu a precizat despre ce spital este vorba, este deja ştiut că tot mai mulţi români sătui de tratamentul din spitalele româneşti sau în căutarea unui tratament care nu este disponibil la noi merg la Spitalul Universitar din Viena – AKH.

EVZ: Cât te costă să faci revelionul la fostele cabane ale lui Ceauşescu. De câţiva ani, Romsilva a introdus în circuitul turistic mai multe cabane, printre care se numără şi favoritele fostului lider Nicolae Ceauşescu. Cele aproximativ 170 de cabane deţinute de Romsilva pot fi închiriate de sărbători pe o perioadă de minimum patru nopţi. Închirierea se face pe întreaga cabană şi nu pe camera, iar plata se va face integral în momentul obţinerii aprobării de închiriere. Spaţiile de cazare aparţinând Romsilva sunt amplasate în aproape toată ţara, pe raza direcţiilor silvice.

Adevărul: Scumpirile vin cu camionul în 2011. Creşterea cu 25% a impozitelor pe maşinile de marfă se va reflecta direct în preţurile finale ale produselor transportate. Impozitul pe camioane va creşte la cele care transportă mărfuri doar pe rute interne, ceea ce va mări şi mai mult impactul asupra preţurilor de consum. Un proiect normativ aflat acum în dezbatere la Ministerul Transporturilor reglementează impozitele pe maşinile mai grele de 12 tone pe care statul le va percepe în 2011, introducând majorări de taxe doar la nivelul celor ce operază în trafic intern.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed