Revista presei internaţionale, marţi, 09 decembrie

 

Tribune intră sub protecţia legii falimentului scrie pe prima pagină de astăzi Financial Times. Compania media care deţine mai multe ziare în toată America printre care şi celebrele Los Angeles Times şi Chicago Tribune, a decis ieri să apeleze la legea falimentului. Mutarea făcută de un asemenea grup, care include 12 ziare şi 23 de posturi de televiziune, este văzută ca o ameninţare la jurnalismul tradiţional din Statele Unite. Marjele de profit ale multor ziare locale au fost puternic lovite de migrarea cititorilor şi a publicităţii spre internet. În acest context, analiştii pe piaţa media de la Fitch Ratings susţin că multe oraşe vor rămâne fără un cotidian local până în 2010. De acest flagel a fost lovită şi compania Tribune ale cărei datorii au ajuns acum la 13 miliarde de dolari.

Congresul a trimis planul de salvare al giganţilor auto din Detroit spre aprobare la Casa Albă, notează The Guardian la secţiunea economică. Conform documentului, guvernul american ar putea deveni unul dintre acţionarii producătorilor auto, cu o deţinere de până la 20%. Însă, există voci care spun că, pentru împrumutul de 15 miliarde de dolari, autorităţile de la Washington ar putea cere chiar un procentaj mai mare. Preşedintele Bush are acum un rol extrem de important. Acela de a selecta persoana, sau instituţia care va avea o putere fără precedent în interiorul celor mai mari producători auto americani. „Ţarul”, aşa cum este deja supranumit cel care va deţine acest rol, va avea drept de veto la orice trazacţie care depăşeşte 25 de milioane de dolari. De cealaltă parte,conducerea GM şi Chrysler nu va avea dreptul să primească nici un fel de bonus, atâta timp cât este sub administrarea statului.

Franţa primeşte verde de la Bruxelles pentru a-şi ajuta băncile citim în Les Echos. Astfel, statul va injecta 10,5 miliarde de euro în primele cinci bănci importante în zilele următoare. Aalte fonduri vor fi deblocate, cel mai probabil din ianuarie, urmând ca planul total să ajungă la 21 de miliarde de euro.

Merrill Lynch şi Morgan Stanley nu vor plăti bonusuri anul acesta scrie Wall Street Journal. Ca urmare a evaporării profiturilor şi nemulţumirea publică legată de culpabilitatea Wall-Street-ului pentru criza creditelor, cele două mari bănci americane au decis să nu acorde, anul acesta, primele obişnuite membrilor conducerii. Preşedintele şi director executiv al Merrill , John Thain le-a sugerat recent directorilor că va primi un boncus de 10 milioane de dolari şi că la acea vreme făcea lobby ca şi alţi manageri să-şi primească răsplata. Însă comisia pentru compensaţii a decis să nu acorde primele niciunuia din membrii conducerii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed