Rezervele valutare au crescut în decembrie cu 4,6%

0

În decembrie, intrările au însumat 1,994 miliarde euro, reprezentând „alimentarea contului Comisiei Europene, alimentarea conturilor Ministerului Finanţelor Publice (inclusiv tranşa a III-a din acordul cu Banca Mondială, în sumă de 400 milioane de euro), modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, venituri din administrarea rezervelor internaţionale şi altele”, se arată în comunicat.

De asemenea, la creşterea rezervelor internaţionale a contribuit şi aprecierea dolarului american, yenului japonez şi lirei sterline faţă de euro pe piaţa valutară internaţională.

Ieşirile din luna decembrie au fost de 545 milioane euro, reprezentând „modificarea rezervelor minime în valută constituite de instituţiile de credit, plăţi de rate şi dobânzi în contul datoriei publice denominate în valută şi altele”.

Rezerva de aur s-a menţinut la 103,7 tone. În condiţiile evoluţiilor preţurilor internaţionale, valoarea acesteia s-a situat la 4,058 miliarde euro.
Rezervele internaţionale ale României (valute plus aur) la 31 decembrie 2011 au fost de 37,251 miliarde euro, faţă de 36,020 miliarde euro la 30 noiembrie 2011.

Plăţile scadente în luna ianuarie 2012 în contul datoriei publice denominate în valută, directe sau garantate de Ministerul Finanţelor Publice, însumează 142 milioane euro.