Rezumatul făcut de Dăncilă după întâlnirile de la Bruxelles: Zvonuri, manipulări, teme false

Viorica Dăncilă a precizat că „discuţia despre încălcarea statului de drept este o temă falsă şi eminamente politică” şi că a adus argumente în acest sens. Ea a spus că toate modificările aduse legislaţiei din justiţie s-au făcut cu respectarea directivelor europene şi a valorilor europene, cu deciziile CCR, cu jurisprudenţa CEDO şi recomandările Comisiei de la Veneţia.

 

„În ceea ce privire protestul din 10 august, am arătat că la ora actuală este în curs o anchetă şi că în faţa legii, toţi trebuie să fim egali. Dacă au existat depăşiri ale cadrului legal, fie de o parte sau de alta, cei vinovaţi vor răspunde, dar numai o anchetă corectă poate stabili acest lucru” a spus Dăncilă.

 

Prim-ministrul a vorbit despre „manipulările şi zvonurile menite să inducă o percepţie greşită despre modul în care România abordează principiile statului de drept şi principiile şi valorile europene”, şi şi-a exprimat speranţa că „raţiunea va învinge” aceste manipulări.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed