S-a aflat când se redeschid școlile! Nu se va întâmpla în luna februarie
Publicat la 13.01.2021, 15:29:35
Școlile s-ar putea redeschide mai degrabă la jumătatea lunii martie, după ce o masă semnificativă a profesorilor și chiar a elevilor de peste 16 ani se va vaccina anti-Covid-19, apreciază medicul Adrian Wiener, deputat USR PLUS.
Adrian Wiener crede că școlile nu se vor putea redeschide pe 8 februarie.
„Nu cred că este posibil. Trebuie luat în calcul indicele de reproducere al acestui virus, în contextul în care presupunem deja că noua tulpină din Marea Britanie într-o oarecare măsură a înlocuit vechea tulpină și în România și contagiozitatea și riscul sunt foarte mari.
Eu cred că pentru a reveni în siguranță în școli, cred că ar trebui să fi trecut prin etapa de vaccinare o masă semnificativă a profesorilor și de ce nu și a elevilor peste 16 ani, bineînțeles, doar cei care doresc. Ideal ar fi să dorească cât mai mulți dintre ei, dar cred că încă și nu e vorba doar de activitățile din interiorul școlii, e vorba de mijloacele de transport până și dinspre școală, de aglomerările pe care în general școala le produce în mod natural, în mod firesc”, spune la RFI Adrian Wiener.
El estimează că școlile ar putea fi redeschise la mijlocul lunii martie.
„Mai degrabă, cred că undeva pe la jumătatea lunii martie. Cred că până atunci, măcar cadrele didactice să ajungă și la cea de-a doua vaccinare la rapel”, conchide deputatul USR PLUS.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
Luca Niculescu, desemnat premier. Fostul ambasador la Paris are 10 zile să ceară votul Parlamentului

Actualitate
Proiect de lege privind zilierii pentru ONG-uri și culte. De ce se opune Guvernul

Actualitate
Curg banii europeni în Republica Moldova după reformele de aderare. UE mai virează 157 de milioane de euro

Actualitate
Ion Țiriac: „Vă dau cuvântul meu de onoare că nu știu ce avere am”

Actualitate
