Samsung este încurajată să investească mai mult în China, spune premierul chinez Li Qiang

Întâlnirea de la Seul dintre al doilea mare oficial al Chinei şi şeful grupul sud-coreean a avut loc înaintea unui summit între Li, preşedintele sud-coreean Yoon Suk Yeol şi prim-ministrul japonez Fumio Kishida, primele discuţii în trei dintre vecinii asiatici în mai mult de patru ani.

Samsung Electronics a investit în ultimii şase ani 24 de miliarde de dolari pe piaţa chineză, a declarat un director al companiei într-un articol din noiembrie publicat de China Daily.

Dar afacerile gigantului tehnologic coreean se confruntă cu provocări din ce în ce mai mari pe fondul tensiunilor dintre SUA şi China, în timp ce trebuie să se adapteze măsurilor de control al exporturilor pe care Washingtonul le-a implementat pentru a opri accesul Chinei la cipuri de ultimă generaţie.

Alegerea lui Li de a se întâlni cu un director al Samsung confirmă declaraţiile anterioare pe care liderul chinez le-a făcut în timpul unei întâlniri bilaterale cu Yoon, în cursul căreia a încurajat mai multe întreprinderi coreene să investească şi să facă afaceri în China şi a îndemnat Beijingul şi Seulul să coopereze pentru menţinerea stabilităţii lanţurilor de aprovizionare industriale.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed