Scandalul legumelor toxice: Daea amenință că agricultorii care folosesc substanțe toxice vor pierde dreptul la subvenții

Ministrul Agriculturii, Petre Daea, a declarat că agricultorii care folosesc substanțe toxice pentru tratarea legumelor vor rămâne fără subvenții. O anchetă făcută în Buzău a scos la iveală că mai mulți legumicultori ar fi pus la vânzare legume toxice cu o concentrație de opt ori mai mare decât limita admisă.

„În primul rând, le-am spus-o foarte clar specialiştilor din Autoritatea Fitosanitară să urmărească fiecare producător care are programul acesta de legume şi sunt obligaţi prin actul acesta normativ să verifice. Ăsta e primul lucru pe care trebuie să îl facă. În al doilea rând, sfătuiesc fermierii să nu folosească aceste proceduri, întrucât ele vor fi monitorizate, iar cei care folosesc aceste mijloace nu vor mai beneficia în viitor de sprijin din partea statului. Monitorizăm şi asemenea situaţii trebuie să le scoatem din practica acelora care urmăresc, prin mod artificial, să mărească viteza de desfăşurare a proceselor biologice şi să câştige prin timpurietate, cu mijloace artificiale pe care le folosesc, cu substanţe care nu sunt permise”, a spus Petre Daea.

Inspectoratul de Poliţie Judeţean Buzău a făcut mai multe percheziţii în judeţele Buzău şi Ilfov, în urma cărora au depistat în flagrant un bărbat care transporta sute de recipiente cu substanţe chimice provenite din Turcia.

După ce roşiile, ardeii şi alte legume din solarii se coceau, acestea erau vândute în depozite en-gros aflate în relaţii contractuale cu hipermarketuri. Multe dintre aceste legume ajungeau la raft în categoria produselor BIO.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed