Semne bune pentru 2015

„Activitatea noastră se bazează pe proiecte, astfel că planurile de recrutare pentru anul viitor nu sunt făcute cu foarte mare precizie, însă, pe baza trendului pe care l-am avut în ultimii doi ani, cu siguranţă că şi în 2015 vom creştere numărul de angajaţi. Nu ştiu dacă va fi o creştere de 10%, dar o majorare de cel puţin 5% vom avea“, spune Adrian Lupulescu, country manager al producătorului de microprocesoare Freescale Semiconductor, care are peste 300 de angajaţi pe plan local.

El precizează că poziţiile noi care vor apărea în organigramă anul viitor vor viza în proporţie de 100% zona de inginerie, de dezvoltare software, pentru care competenţele specifice sunt tot mai greu de găsit pe piaţa locală. Nu puţini sunt specialiştii în resurse umane care acuză un deficit major de candidaţi pregătiţi în domeniul IT. Deşi anul acesta numărul de angajaţi din IT&C l-a depăşit pentru prima dată pe cel al salariaţilor din telecom (cu 1.000 de persoane), companiile de profil susţin că pool-ul de absolvenţi de studii tehnice specifice ar trebui să fie cel puţin dublu. În prezent, în fiecare an, circa 7.000-8.000 de tineri ies de pe băncile facul­tă­ţilor care îi pregătesc pentru o carieră în sectorul de IT&C.

 

Totuşi, instituţiile de învăţământ par să rămână cea mai bună sursă de talente pentru multe companii, care preferă să colaboreze direct cu facultăţile de profil pentru a atrage tinerii decât să apeleze la firmele de recrutare sau la site-urile de specialitate. „Circa 80% din oamenii pe care îi primim în echipă vin în urma recomandărilor pe care le primim de la facultăţi, nu apelăm la anunţuri sau firme de recrutare. Apoi, internshipul este o altă sursă bună de talente pentru că avem ocazia să îi cunoaştem, iar ei pot să decidă în cunoştinţă de cauză dacă Freescale este sau nu angajatorul pe care şi-l doresc. Nu este uşor să recrutăm, competenţele de care avem nevoie sunt destul de rare, dar avem o imagine de bun angajator şi asta ne ajută“, mai precizează Lupulescu.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed