SENATORII l-au slăbit pe IOHANNIS! Șeful statului nu mai contează la CONCURENȚĂ

Senatul a adoptat, marţi, cu amendamente, în calitate de Cameră decizională, propunerea legislativă de modificare a Legii concurenţei 21/1996, prin care numărul membrilor plenului Consiliului Concurenţei este mărit de la 7 la 11, numirea acestora revenind Parlamentului şi nu şefului statului, ca până în prezent, transmite Agerpres.

 

În favoarea propunerii legislative s-au exprimat 77 de senatori, 40 au fost împotrivă şi 15 s-au abţinut.

 

Consiliul Concurenței este una dintre puținele instituții care au scăpat controlului total al PSD în epoca Liviu Dragnea. Instituția are un rol-cheie în domeniul economic, avizând majoritatea achizițiilor și fuziunilor dintre companii și controlând companiile bănuite că încalcă legislația anti-monopol.

 

Propunerea legislativă intrată în circuitul parlamentar în octombrie 2017, iniţiată de senatorii PSD Șerban Nicolae și daniel Zamfir, a fost adoptată tacit, în iunie 2018, de Camera Deputaţilor.

 

Actul normativ, în noua sa formă, prevede că plenul Consiliului Concurenţei, organ colegial de conducere, este format din 11 membri – un preşedinte, doi vicepreşedinţi şi opt consilieri de concurenţă numiţi prin hotărârea adoptată în şedinţă comună a Camerei Deputaţilor şi Senatului, la propunerea grupurilor parlamentare din cele două Camere. Potrivit legii în vigoare, plenul Consiliului Concurenţei este format din şapte membri, numirea acestora fiind realizată de către preşedintele României la propunerea Colegiului consultativ al Consiliului Concurenţei, cu avizul Guvernului. Iniţiatorii propuneau ca cinci membri să formeze Consiliul Concurenţei, numirea fiind fiind păstrată ca atribut al şefului statului.

 

Articolul integral pe G4MEDIA

 

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed