„Situaţia din Ucraina, foarte proastă. Trebuie să fim atenţi”

„Am fost consultat (în legătură cu şedinţa CSAT, n.r.). Ca vicepreşedinte, coform legii, trebuie să fiu consultat. Ne-am consultat (cu preşedintele Klaus Iohannis, n.r.), agenda este făcută şi e normal să avem CSAT”, a spus Ponta, întrebat despre decizia lui Iohannis de a convoca CSAT.

„E conform legii CSAT şi era absolut normal să fie convocat”, a adăugat Ponta.

Întrebat dacă există în acest moment îngrijorări suplimentare legate de situaţia din Ucraina, Ponta a precizat că situaţia din Ucraina şi din regiune este foarte proastă şi e necesar un grad ridicat de atenţie.

„Categoric, trebuie să fim foarte atenţi pentru că situaţia este proastă, e rea, ceea ce se întâmplă în Ucraina, ceea ce se întâmplă în restul regiunii, dar România este o ţară foarte stabilă”, a spus Ponta.

El a dat asigurări că pe teme de siguranţă naţională preşedintele Iohannis, Guvernul şi Parlamentul acţionează unitar.

„Pot să vă garantez faptul că, prin toate discuţiile pe care le-am avut la Washington, nu doar noi ne bazăm pe Statele Unite, şi ei se bazează pe noi şi în ceea ce priveşte toate subiectele de siguranţă naţională, preşedinte, Guvern, Parlament acţionăm extrem de unitar şi ăsta e un lucru foarte bun”, a spus Ponta.

Administraţia Prezidenţială a anunţat convocarea, marţi, a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, pe ordinea de zi aflându-se situaţia de securitate din Ucraina, stadiul Programului multianual de restabilire a capacităţii de luptă a Armatei României , activitatea Consiliului Operativ al Securităţii.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed