Snoop Dogg fumează 81 de ţigări cu marijuana pe zi

Muzicianul american, care şi-a schimbat recent numele în Snoop Lion, după o vizită în Jamaica, a participat miercuri la o sesiune „Q&A” („Întrebări şi Răspunsuri”) cu cititorii acestei platforme online, relatează huffingtonpost.com.

 

Astfel, Snoop Lion – care renunţase anterior şi la numele Snoop Doggy Dogg – a vorbit cu multă sinceritate despre pasiunea lui pentru marijuana, despre colaborarea cu actorii Ben Stiller şi Owen Wilson şi despre legalizarea consumului de marijuana în scopuri recreative în statul Washington.

 

Prezentăm mai jos câteva dintre întrebările puse de fani şi răspunsurile oferite de muzician:

 

Câte zile ai rezistat cel mai mult fără să fumezi (marijuana) ? Snoop Dogg: 164 de zile.

 

Îţi rulezi singuri ţigările sau cineva le rulează pentru tine? S.D.: Ambele variante.

 

Cum a fost să joci alături de Ben Stiller şi Owen Wilson în filmul „Poliţişti fără maniere/ Starsky & Hutch”? S.D.: „Pisicile” acelea chiar pot să fumeze!

 

Cine e mai bun atunci când vine vorba de fumat „iarbă”: David Chapelle sau Dr. Dre? S.D.: Dave Chappelle!

 

Întotdeauna fumezi (marijuana) înainte de concerte şi de sesiunile de înregistrări? S.D.: Da, domnule!

 

Am auzit că ai fi spus cândva că Willie Nelson (celebru cântăreţ de muzică country, n.r.) este singura persoană care te întrece atunci când vine vorba de fumat marijuana. E adevărat? S.D.: Willie e unul dintre cei mai buni la acest capitol. Să fumeze şi să facă muzică.

 

Credeţi în taxarea marijuanei alături de legalizarea ei sau aţi prefera să nu existe taxe deloc sau foarte mici? S.D.: Legalizaţi-o şi dacă asta înseamnă că trebuie să fie şi taxată, atunci taxaţi-o.

 

În medie, câte ţigări cu marijuana fumaţi într-o săptămână? S.D.: 81 de ţigări pe zi, şapte zile pe săptămână.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed