AcasăEconomieSpeculanţii vând spitalelor echipamente DE ZECE ORI mai scumpe. Manager de spital:...

Speculanţii vând spitalelor echipamente DE ZECE ORI mai scumpe. Manager de spital: „Ne mai descurcăm până la 1 aprilie“

Conducerea unităţii medicale a precizat că în prezent mai are substanţe pentru dezinfectat doar pentru luna martie. Situaţia este însă şi mai gravă în cazul măştilor şi costumelor de protecţie necesare medici şi asistentelor care vor intra în contact cu suspecţii de COVID 19. Doar zece echipamente există acum în Spitalul Câmpina.

 

”Spitalul are încă rezerve de materiale sanitare şi dezinfectanţi până la 1 aprilie, dar se bazează pe suportul Consiliului Local care deja ne-a promis bani şi pe intervenţia statului, a Ministerului Sănătăţii care ar trebui să distribuie în reţelele de stat astfel de materiale”, a declarat pentru ”Adevărul”, managerul Spitalului Municipal Câmpina.

 

Dat fiind situaţia de urgenţă în care se află România începând de luni 16 martie, managerii unităţilor sanitare de stat pot cumpăra materiale sanitare ”la liber”, fără să mai urmeze procedura greoaie impusă de sistemul de licitaţii publice. Problema este că nici distribuitorii cu care Spitalul Municipal Câmpina era în relaţii contractuale nu mai au pe stoc substanţe pentru dezinfectat şi nici echipamente de protecţie.

 

Pe de altă parte, avertizează medicii, unii distribuitori care deţin astfel de materiale strict necesare în spitale au ridicat preţul foarte mult. Dacă până acum o mască chirurgicală se vindea cu 0,09 lei, acum acelaşi tip de mască se vinde cu 6 lei. La fel se întâmplă şi în cazul costumelor de protecţie pentru medici.

 

Dacă până acum un astfel de echipament costa aproximativ 60 de lei, în prezent acelaşi produs se vinde cu 300, 400 de lei. La Spitalul Municipal Câmpina, sunt disponibile, aşa cum am precizat anterior, doar 10 astfel de costume de protecţie.

 

Ultimele Articole