Sport național: tocarea banului public

În 2013, auditorii Curţii de Conturi au verificat activitatea din 2012 a peste 2.000 de instituţii publice, iar rezultatele finale ale raportului au fost publicate în această lună.

 

Abaterile financiar-contabile identificate anul trecut în rândul instituţiilor publice au fost estimate la circa 6,2 miliarde de euro, potrivit raportului de peste 400 de pagini. Majoritatea neregulilor provin din erori de înregistrare în evidenţele contabile şi, deşi constatările Curţii de Conturi arată că problemele identificate nu au generat venituri suplimentare sau prejudicii în anul analizat (2012), pe termen mediu şi lung acestea pot conduce la pierderi de patrimoniu, lipsa unor venituri importante la bugetele publice sau chiar acte de corupţie.

 

„Achiziţiile publice reprezintă circa 15 miliarde de euro anual, iar rapoartele noastre indică faptul că în unele cazuri valoarea bunurilor şi serviciilor achiziţionate este de 3-4 ori mai mare decât cea la nivelul pieţei. Doar din această diferenţă de preţ, estimăm noi, cu 20% mai mare decât preţul pieţei, rezultă că frauda din achiziţii publice este de 3 miliarde de euro“, a explicat Adrian Moraru, directorul adjunct al Institutului pentru Politici Publice (IPP). El a mai explicat că IPP a ajuns la această concluzie după ce a realizat o cercetare, pe un eşantion care a cuprins anumite categorii de bunuri şi servicii contractate de instituţiile publice (de la hârtie până la servicii de curăţenie), de unde a rezultat această diferenţă de preţ.

 

„Pe lângă frauda care provine din diferenţa de preţuri de la achiziţiile publice, cheltuielile mici şi multe, dar aberante, pe sisteme informatice care nu sunt folosite, pe traininguri sau alte aspecte legate de personal, înseamnă o pagubă anuală de cel puţin 5-6 miliarde de euro la bugetul de stat. Dacă aveam aceşti bani, nu mai era necesar împrumutul de la FMI“, a adăugat Adrian Moraru, de la Institutul pentru Politici Publice.

 

Cele mai frecvente nereguli constatate de Curtea de Conturi au vizat efectuarea unor plăţi pentru lucrări inexistente (la Ministerul Sănătăţii, de exemplu) sau plăţi ilegale (un contract de cercetare de peste 140.000 de euro la Ministerul Muncii), precum şi modul în care ministerele îşi utilizează imobilele pe care le au în gestiune. O situaţie interesantă din acest punct de vedere o reprezintă baza sportivă Cutezătorii, care a fost cedată temporar Fundaţiei Dinu Pescariu şi în care în prezent se desfăşoară activităţi comerciale. Auditorii au constatat că, pe lângă faptul că este ilegal contractul dintre minister şi fundaţie, statul primeşte anual de la această bază sportivă un venit de doar 108.000 de euro pe an, în timp ce potenţialul său real este de 11,6 milioane de euro pe an.

 

O altă serie de nereguli au fost constatate în ceea ce priveşte majorările salariale, considerate ilegale (având în vedere că salariile de la stat au fost îngheţate în 2012). La Ministerul Comunicaţiilor, de exemplu, s-au majorat ilegal salariile de bază pentru o parte din angajaţi, iar la Ministerul Afacerilor Externe s-au păstrat sporuri pentru limbi străine rare, care nu ar fi trebuit să existe (erau eliminate de mai bine de 2 ani).

 

De asemenea, la o unitate din Hunedoara aflată în subordinea Inspecţiei Muncii (Centrul de Monitorizare a Unităţilor cu Risc Profesional Cricior) auditorii au constatat o fraudă de peste 10.000 de euro, prin decontarea unor cheltuieli cu cazarea în baza unor facturi false sau nereale şi decontarea unor indemnizaţii de delegare/deplasare peste limita legală.

 

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed