Stere Farmache rămâne preşedintele BVB (VIDEO)

La al doilea mandat de preşedinte, Stere Farmache şi-a propus consolidarea pieţei de capital din România, astfel încât Bursa să devină un factor de atracţie regională. Stere Farmache susţine realizarea de parteneriate strategice cu Sibex sau Bursa Română de Mărfuri.

Stere Farmache a fost ales preşedinte al Bursei în decembrie 2007. Un an mai târziu a renunţat la poziţia de director general al BVB, după 13 ani la conducerea executivă a Bursei, de la reînfiinţarea instituţiei, în 1995, până în decembrie 2008.

Sub conducerea lui, Bursa a evoluat de la tranzacţii de 100.000 de lei pe zi şi o capitalizare de 24 milioane lei, la tranzacţii de câteva milioane de euro pe zi şi capitalizare de peste 30 miliarde de euro.

Printre realizări se mai numără creşterea numărului de emitenţi, atragerea unor companii importante, lansarea de indici bursieri generali şi sectoriali, lansarea tranzacţiilor cu derivate şi introducerea la tranzacţionare a titlurilor de stat.

 În perioada 1994-1995, Stere Farmache a fost director general al Diviziei de Supraveghere Asigurări şi Reasigurări din Ministerul de Finanţe. Între anii 1992 şi 1994, a ocupat poziţia de director general al Agenţiei de Valori Mobiliare din cadrul aceluiaşi minister. În perioada 1987-1992 Farmache a fost director de departament în Ministerul de Finanţe.

Pentru funcţia de preşedinte au mai candidat preşedintele Asociaţiei Brokerilor, Dan Paul, Cristian Sima, preşedinte WBS şi şeful casei de brokeraj Romcapital, Mircea Botta.

Ultimele Articole

Articole similare

Parteneri

Loading RSS Feed