Tranzactia cu cele 800.000 dintre obligatiunile listate la inceputul lunii iunie de Banca Europeana de Investitii (BEI) la BVB a valorat 83,3 milioane de lei (23,7 milioane de euro). Pretul obligatiunilor a fost de 100 de lei pe unitate, egal cu cel al sedintei de luni, 3 decembrie, cand s-au vandut, in doua tranzactii, aproape jumatate din volumul total al emisiunii BEI, pentru 153,4 milioane de lei (43,7 milioane de euro).
Banca Europena de Investitii a lansat la BVB, in luna mai, un pachet de trei milioane de obligatiuni cu o valoare nominala de 100 de lei pe unitate, valoarea totala a emisiunii fiind de 300 milioane de lei (peste 85 milioane de euro, la cursul de vineri). Titlurile au o perioada de maturitate de sapte ani, iar dobanda este fixa, de 7% pe an, si se plateste anual. Titlurile au scadenta la sapte ani, respectiv 10 mai 2014. Obligatiunile au fost puse in vanzare la un pret putin mai mare decat valoarea nominala, respectiv 100,25 de lei, fata de 100 de lei.
Cu ocazia listarii obligatiunilor BEI, oficialii acesteia nu excludeau noi emisiuni de astfel de titluri in lei, in , in anii urmatorii, in functie de evolutia pietei de capital din . Emisiunea a fost facuta in scopul finantarii creditelor acordate Romaniei, in lei, pentru a se evita riscul valutar.
BEI este unul dintre cei mai mari creditori externi ai Romaniei. Finantarile bancii in au fost de 679 milioane de euro anul trecut, estimarile pentru acest an indicand o valoare de un miliard de euro. Intre 1990 si 2005, BEI a acordat Romaniei credite in valoare de 4,3 miliarde dolari pentru proiecte legate de aderarea la UE.
Obligatiunile beneficiaza de cel mai mare rating posibil (AAA) acordat de cele trei mari agentii de evaluare a riscului din lume (Moody’s, Standard & Poors si Fitch). Titlurile au fost subscrise in proportie de 64% din totalul emisiunii de catre banci. 29% dintre titluri au fost subscrise de societatile de asigurari, iar 5% de corporatii. Aproape 1,5% din emisiune a fost subscris de fondurile de investitii si de societatile de administrare a investitiilor. Anul trecut, Banca Mondiala a plasate la Bursa din Bucuresti o emisiune de obligatiuni in lei pe trei ani, in valoare de 525 de milioane lei (circa 150 de milioane de euro), cu o dobanda fixa de 6,5%.



