În perioada tinereții, ai cu totul alte perspective de la viață. Este normal să îți dorești să te bucuri de banii câștigați. Așadar, te vei distra, îți vei achiziționa tot felul de lucruri, vei călători etc. Totuși, după o anumită vârstă, obiectivele financiare pe termen lung devin importante, în ideea de a-ți asigura un viitor mai bun.

1. Stabilește-ți obiective financiare

Vei începe, mai devreme sau mai târziu, să te gândești la lucruri importante pentru viitorul tău și al familiei tale. Evenimentele vieții, precum căsătoria, nașterea primului copil etc., vor fi adevărate momente de cotitură.

Prin urmare, vei ajunge să apelezi la metode de gestionare a banilor și a veniturilor lunare și anuale. Pe de o parte, pentru a plăti toate cele necesare traiului de zi cu zi, iar pe de altă parte, pentru achiziția unor bunuri esențiale, cum ar fi o nouă locuință sau o altă mașină. Ele pot fi realizate mai ușor, dacă le setezi ca obiective financiare.

De asemenea, un alt lucru important la care să te gândești este situația pensiei. Banii proveniți din pensia oferită de stat pot fi insuficienți. Contribuția la o pensie facultativă, cunoscută și ca pilonul III, este o perspectivă mult mai sigură în ceea ce privește confortul financiar din anii bătrâneții.

Pe lângă asta, deschiderea unui cont de economii, la care poți apela oricând ai nevoie, este o măsură bună atât pentru achiziția de bunuri indispensabile, cât și pentru situații neprevăzute, pe care nu le poți controla. 

2. Depune bani contra unei dobânzi bancare

Să depui bani într-o bancă înseamnă că ai o strategie clară: îți dorești să-i pui într-un loc în care să nu ai deloc acces la ei, pentru o perioadă de timp. Este o alternativă la seiful personal de acasă, la care, însă, poți umbla oricând. În plus de asta, un depozit bancar are dobânzi fixe sau variabile, atractive. Altfel spus, suma totală din depozit se mărește. 

Depozitul bancar este o bună modalitate pentru a-ți proteja și, în același timp, de a înmulți banii. Deși are o perioadă contractuală determinată, cel mai adesea, până la 12 luni, ea poate fi prelungită.

3. Investește în tine, în pasiuni și în alte oportunități

Investiția este o formă de a face bani. Spre deosebire de economie, unde păstrezi banii, ea presupune circulația banilor în activități și business-uri cu potențial. Evident, vorbim de stres și de multe riscuri, dar, la un moment, te poți bucura de o situație financiară liniștitoare pentru viitor.

Investiția în dezvoltarea personală este foarte importantă și îți poate aduce tot felul de oportunități. De exemplu, obținerea unor certificări în domeniul tău de interes, carnetul de conducere și studiul unei limbi străine sunt investiții ușor de recuperat și care pot contribui la un salariu mai mare, de exemplu.

Un business care pornește de la un hobby îți poate aduce, pe lângă plăcerea de a face acest lucru, venituri suplimentare semnificative. Dacă ai investit deja timp și chiar bani în pasiunea ta și dacă are potențial de a fi dezvoltată ca afacere, este o oportunitate pe care trebuie să încerci să o valorifici. Este esențial să nu aloci toată suma de bani pe care o ai la dispoziție, ci să o faci treptat și diversificat.

Drumul până la aceste venituri poate fi lung, așa că este ideal să te gândești din timp la ideea deschiderii unui business personal. Acesta te poate salva din diverse scenarii negative, de la perspectiva unei pensii mici ori probleme financiare urgente până la pierderea locului de muncă.

Maturitatea, evenimentele vieții sau, pur și simplu, grija timpurie pentru bătrânețe te vor face să acționezi pentru tine și familia ta. Odată inițiate lucrurile menționate mai sus, vei pune bazele unui viitor financiar mai bun.