Brad Arnold, solistul trupei rock americane 3 Doors Down, a murit la vârsta de 47 de ani, după o luptă curajoasă cu o boală gravă la rinichi. Artistul, nominalizat de două ori la Premiile Grammy și una dintre vocile definitorii ale rockului anilor 2000, s-a stins „în pace, în somn, înconjurat de cei dragi”
A murit Brad Arnold, solistul 3 Doors Down: „Mi-ar plăcea să mă pomeniți în rugăciuni de fiecare dată când aveți ocazia”
„Va fi profund regretat și amintit pentru totdeauna”, au transmis colegii săi de trupă, într-un mesaj emoționant adresat fanilor din întreaga lume, În mai 2025, Brad Arnold anunța public faptul că a fost diagnosticat cu o formă agresivă de cancer la rinichi care dezvoltase metastaze la plămâni. Deși vestea a fost devastatoare, artistul a ales să vorbească deschis despre boală. „Nu mi-e frică, sincer chiar nu sunt speriat deloc de asta”, declara el la momentul respectiv, mărturisind însă că îl întrista faptul că trupa va fi nevoită să anuleze un turneu programat. În același mesaj, le-a cerut fanilor: „Mi-ar plăcea să mă pomeniți în rugăciuni de fiecare dată când aveți ocazia”.
Brad Arnold, solistul 3 Doors Down a murit în somn. Moartea lui Brad Arnold vine după un nou moment tragic pentru 3 Doors Down, după ce, în 2016, un alt membru fondator al trupei, chitaristul Matt Roberts, a murit la doar 38 de ani.

Formată la mijlocul anilor ’90 în Mississippi, 3 Doors Down a devenit rapid un nume important în rockul american. Brad Arnold a fost membru fondator, vocalist și baterist original al formație. Potrivit declarației oficiale, Arnold „a contribuit la redefinirea muzicii rock mainstream, combinând accesibilitatea post-grunge cu compoziții emoționale directe și teme lirice care au rezonat cu ascultătorii obișnuiți”. Trupa este cunoscută pentru hituri precum
(melodie pe care Brad a compus-o în adolescență) , , „When I’m Gone” și „Loser” – piese care au dominat topurile în anii 2000 și au devenit coloana sonoră a unei generații. Single-uri precum „Duck and Run” și „Be Like That” au consolidat succesul formației, ultima piesă fiind inclusă pe coloana sonoră a filmului American Pie 2 (2001). „Kryptonite” a devenit ulterior unul dintre cele mai recognoscibile succese rock ale anilor 2000.





