Magazinele sunt pli­ne de produse până în tavan, străzile sunt blocate de clienţi şi vânzători care transpiră abundent, prinşi în înghesuială. Nu este vorba de o stradă din centrul vreunui bogat oraş occidental, în plin sezon al cumpărăturilor de Crăciun. Este piaţa Onitsha din sudul Nigeriei, care arată la fel în fiecare zi a anului. Mulţi cred că este cea mai mare din lume. Aproape trei milioane de oameni vin aici zilnic ca să cumpere orez şi săpun, computere şi echipamente pentru construcţii. Este un nod comercial pentru negustorii din Golful Guineei, o re­giune năpăstuită de corupţie, piraterie, sărăcie şi boli, dar totodată căminul a milioane de antreprenori foarte motivaţi şi consumatori tot mai prosperi.


Aur şi despăduriri. În ultimul deceniu, şase dintre ţările cu cea mai rapidă creştere economică au fost din Africa. În opt din ultimii 10 ani, continentul negru a crescut mai rapid decât Asia de Est, inclusiv Japonia. Chiar dacă pune la socoteală efectul năucitor al crizei economice din emisfera nordică, Fondul Monetar Internaţional se aşteaptă ca Africa să aibă anul acesta o creştere de 6% şi una aproape la fel de mare în 2012, aproximativ la fel ca Asia.

Responsabil este, parţial, avântul luat de piaţa de mărfuri. Între 2000–2008, aproximativ un sfert din creşterea Africii a rezultat din veniturile crescute obţinute din vânzarea resurselor naturale. Demografia favorabilă joacă şi ea un rol aici. Cum ratele de fertilitate s‑au prăbuşit în Asia şi America Latină, jumătate din creşterea populaţiei în următorii 40 de ani va proveni din Africa. Dar creşterea are, de asemenea, mult de‑a face cu economiile ce presupun producţie şi servicii şi care încep să se dezvolte în ţările africane. Marea întrebare este dacă Africa poate continua în acelaşi ritm dacă scade cererea pentru mărfuri.

Optimismul în ce priveşte nevoile continentului trebuie administrat în doze mici, deoarece lucrurile sunt încă excesiv de sumbre în mare parte a Africii. Majoritatea localnicilor trăiesc cu mai puţin de doi dolari pe zi. Producţia de alimente pe persoană a scăzut de la obţinerea independenţei în anii ’60. Speranţa medie de viaţă în unele ţări este sub 50 de ani. Seceta şi foametea persistă. Clima se înrăutăţeşte, despăduririle şi deşertificarea continuă în marş forţat.

Unele ţări lăudate pentru creşterea lor economică fulminantă, ca Angola şi Gui­neea Ecuatorială, sunt kleptocraţii îmbibate în petrol. Altele care au început să se dezvolte corect economic, ca Rwanda şi Etiopia, au devenit nefrecven­tabile politic. Congo, unde au avut loc alegeri jalnic organizate, pare în continuare o ţară cu greu guvernabilă şi hidos de coruptă. Zimbabwe este o rană în conştiinţa celor­lalte ţări din sudul continentului, iar Africa de Sud, care era până de curând un model pentru restul regiunii, este infectată de corupţie. De când este la conducere Congresul Na­ţional African, se vor­beş­te despre na­ţio­na­lizarea pământului şi a minelor.

Pace şi colonialism. Şi totuşi, în ciuda acestui fundal familiar depresiv, unele cifre fundamentale se mişcă în direcţia bună. Africa are acum clasa mij­locie cu cea mai rapidă creştere: potrivit Băncii Mondiale, aproximativ 60 de milioane de africani au venituri de 3.000 de dolari pe an, iar 100 de milioane vor atinge acest prag în 2015. Rata investiţiilor străine a crescut de aproximativ 10 ori în ultimul deceniu.


Sosirea Chinei a îmbunătăţit infrastructura Africii şi a impulsionat sectorul productiv. Alte state non occidentale, de la Brazilia şi Turcia la Malaezia şi India, urmează exemplul chinez. Africa ar putea pătrunde pe piaţa globală a industriei uşoare şi a serviciilor, de pildă call centre. Comerţul transfrontalier, multă vreme suprimat din cauza rivalităţilor politice, se dezvoltă şi el, în timp ce sunt eliminate tarifele şi se demontează barierele comerciale.

Entuziasmul continentului pentru teh­nologie impulsionează creşterea. Afri­ca are mai mult de 600 de milioane de utilizatori de telefonie mobilă – mai mulţi decât America sau Europa. Cum drumurile sunt în general îngrozitoare, progresele în domeniul comunicaţiilor, cu mobile banking şi informaţii agricole pe telefon, au fost o binefacere teribilă. Aproximativ o zecime din teritoriul african este acoperit de serviciile de Internet mobil – o proporţie mai mare decât în India. Sănătatea multor milioane de africani s‑a ameliorat şi ea, mulţumită în parte distribuţiei mai vaste de plase de ţânţari şi de diminuarea graduală a ravagiilor produse de HIV/SIDA. Şi abilităţile oamenilor se ameliorează: productivitatea creşte cu aproape 3% pe an, comparativ cu 2,3% în Statele Unite.

În parte, toate acestea se petrec datorită faptului că Africa poate să guste în fine din roadele unei perioade de pace şi guvernare decentă. Timp de trei decenii după ce ţările africane au aruncat cătuşele colonialiste, nici măcar una singură (să lăsăm insula Mauritius din Oceanul Indian) nu a îndepărtat paşnic un guvern sau un preşedinte, prin vot. Dar de când Beninul a instaurat această direcţie în 1991, situaţia s‑a repetat de mai bine de 30 de ori – mult mai des decât în lumea arabă.

Ce perspective are şi ce ar trebui să facă Africa? Citeşte mai departe în Money Express.