După câteva luni, când ne-am convins că situaţia este dramatică într-adevăr, că bugetul nu va suporta plăţile şi că producţia, consumul şi construcţiile se duc de râpă, am intrat într-o altă fază a discursului: a mai durat două luni ca să stabilim că avem nevoie de ajutor de la Fondul Monetar, Banca Mondială şi Uniunea Europeană. Între timp, cifrele au arătat un prim trimestru dezastruos şi s-a făcut vară. Ghinion. Minunata creştere s-a dovedit a fi o scădere de peste 5%. În timp ce partidele ce guvernau la acea dată, PSD şi PDL, se luptau cu propriul Guvern în competiţia “a cui listă de soluţii anticriză este mai lungă”, Ministerul Finanţelor aspira banii din economie în competiţie directă cu firmele care aveau nevoie de finanţare. Banii plasaţi simplu, sigur şi profitabil la stat s-au dus direct în salarii şi pensii şi au denaturat grav piaţa bancară. Apoi a apărut ideea numită impozitul minim, care a creat - aşa cum şi era de aşteptat - sentimentul că statul român se află, din nou, în conflict direct cu contribuabilii. Pentru toată curăţenia pe care premierul Emil Boc susţine că această măsură a făcut-o, preţul plătit este descurajarea ideii de antreprenoriat şi, după unele calcule, chiar pierderi la buget în locul celor câteva sute de milioane estimate ca venituri nete.

Perfect, să presupunem că mediul de afaceri trebuia curăţat de companiile care îl parazitau. Viteza cu care s-a aplicat impozitul minim poate fi comparată doar cu totala lipsă de viteză în a pune la punct nişte idei coerente pentru sprijinirea companiilor care nu parazitează economia. Capitalizarea CEC pentru creditarea companiilor mici a fost, de exemplu, o gafă de proporţii. Doar o lipsă crasă de competenţă putea produce un asemenea rezultat: de mai mult de jumătate de an, cele 900 milioane de lei promise mediului privat sunt doar pe hârtie, pentru că nimeni din Guvern nu a luat în calcul autorizarea operaţiunii de către Comisia Europeană. Fondul de contragarantare, gândit să mărească potenţialul de creditare pentru companiile româneşti, a avut nevoie de mai mult de jumătate de an pentru a deveni realitate. Şi nu funcţionează încă. Programul Prima Casă a fost aplicat, împotriva tuturor evidenţelor şi analizelor, exact cum nu trebuia: din cele aproximativ 220 milioane de euro acordate până acum (dintr-un plafon de un miliard), majoritatea au finanţat case construite înainte de 1989. Cam atât despre stimularea construcţiei de locuinţe cu garanţii de la Guvern.

Fondurile europene stau blocate din raţiuni birocratice sau politice. Analiza dosarelor durează luni întregi, iar finanţarea fazelor de început ale proiectelor este aproape imposibilă. Simplificarea procedurilor şi acordarea de prefinanţări reprezintă un pas important, dar nu este suficient. La fel cum nu este suficient să vorbeşti mult despre cum vei stimula economia prin investiţii în infrastructură şi să construieşti 40 kilometri de şosea pe an. Cum se vede totul din perspectiva celor care mişcă în fiecare zi rotiţele economiei? Bilanţul pentru 2009 stă cam aşa: managementul acestei ţări nu a înţeles ce se întâmplă. Când a înţeles, deşi vag, a inventat vreo trei planuri cu câteva zeci de puncte fiecare. Pe care nu le-a aplicat, pentru că sunau bine pe hârtie, dar nu luaseră în calcul ce se întâmplă pe teren. Între timp, consumă o treime din tot ceea ce primeşte de la noi pentru a se întreţine, pentru a ţine în viaţă acest mecanism care, la momentul actual, parazitează, de fapt, economia. Aspiră toate resursele de finanţare, nu-şi plăteşte datoriile la timp, nu are capacitatea de a face o analiză corectă, ia decizii târziu şi prost, nu se ţine de cuvânt - ceea ce face tuturor viaţa mai scumpă, prin creşterea dobânzilor - şi mai are şi aroganţa de a se considera perfect competent. În timp ce noi dormeam, Europa se redresează. Pentru că a decis la timp şi a acţionat rapid. Când ne vom trezi, vom avea un nou preşedinte şi alt guvern. Cu un dosar întreg de vorbe frumoase şi planuri interesante. Vom avea şomaj de 10%, credite neperformante, ultimul loc la atragerea banilor europeni. Şi multe promisiuni.

> Andreea Roşca este director business press în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu. Lucrează în presa scrisă din 1992. A fost redactor-şef la săptămânalul Capital şi a condus agenţia de presă
NewsIn.