Întrebarea este care sunt acele domenii în care abia de acum încolo urmează veştile neplăcute. Fără pretenţia că acesta este un studiu complet privind domeniile care compun economia, câteva industrii vor trece în următoarele luni prin alte experienţe dureroase. Industria textilă, de exemplu. Domeniul cu cel mai mare număr de angajaţi din întreaga industrie românească produce mai puţin de trei sferturi acum, faţă de anul trecut. Deşi peste 50.000 de oameni şi-au pierdut slujbele, productivitatea este mai mică, iar salariile au crescut proporţional. Comenzile noi sunt în cădere faţă de anul anterior, iar preţurile tind să se majoreze cu peste 10%.
Altădată, vedeta naţională în ceea ce priveşte exportul, industria textilă, şi-a pierdut, se pare, avantajele competitive şi pierde teren, de asemenea, pe pieţele străine. Este probabil că mai mulţi oameni vor pleca, pe termen scurt, acasă, iar alţii îşi vor vedea veniturile reduse, deşi, pe ansamblu, angajaţii sunt aici cel mai prost plătiţi din întreaga economie, inclusiv din agricultură. Situaţia este asemănătoare, în linii mari, pentru industria metalurgică. În ciuda concedierii a peste 10.000 de oameni, companiile respective au pierdut jumătate din producţie şi se află într-o cădere masivă de productivitate, în acelaşi timp cu creşterile de salarii. Comenzile noi sunt la o treime faţă de anul trecut. Un tablou deloc vesel, care anunţă veşti neplăcute pentru angajaţi, în afara situaţiei în care pieţele de export îşi revin miraculos.
În aceeaşi categorie a domeniilor “dezechilibrate” intră industria farmaceutică, a băuturilor, comerţul, producţia de maşini sau industria hotelieră. Următoarele luni vor aduce, probabil, alte concedieri.
Harta cuprinde, fireşte, şi puncte luminoase, precum industria lemnului sau industria alimentară, unde lucrurile par să-şi revină şi unde relaţia între producţie, productivitate şi salarii arată mult mai bine. În mod deloc surprinzător, activităţile finanţate din bani publici sfidează orice tendinţă economică. În administraţia publică, în învăţământ şi în sănătate, numărul de angajaţi a crescut, iar costul forţei de muncă a fost, în primul trimestru, cu peste un sfert mai mare, cifră-record în economie. Îngrijorarea filosofică în legătură cu economia reală, falimentul companiilor mici sau pierderea locurilor de muncă reprezintă un mod de a aborda lucrurile. Dar nu va produce rezultate. Discursul politic şi politica economică se opresc, ambele, în acelaşi punct: generalităţi.
Economia este construită din oameni, probleme şi condiţii specifice, clienţi şi comenzi. Atât timp cât armatele de oameni plătiţi din bani publici să caute rezolvări nu se uită în economia reală, nu există nicio şansă pentru niciun plan credibil. Concedierile din sectorul public vor rezolva problema bugetului, într-o anumită măsură. Reversul medaliei va fi acela că vor pune mai mare presiune pe domeniile de mai sus, cele cu o situaţie dificilă şi cele în care lucrurile par să se îndrepte. La modul general, orice salariu pierdut înseamnă bani mai puţini pentru comerţ, servicii sau industrie. În realitate, nu există niciun plan concret pentru a asista oamenii care îşi pierd serviciul sau pentru economia reală.
>Andreea Roşca este director Business Press în cadrul trustului Realitatea-Caţavencu. Lucrează în presa scrisă din 1992. A fost redactor-şef la săptămânalul Capital şi a condus agenţia de presă NewsIn.
