După ani de amânări, schimbări de proiect și controverse, unul dintre cele mai importante proiecte imobiliare din lume a intrat oficial în faza de construcție. Lucrările la ultimul turn de birouri prevăzut în reconstrucția complexului World Trade Center din New York, au început oficial chiar în zona devastate în urma atentatelor din 11 septembrie 2001.
Noul zgârie-nori va avea o înălțime de 373,7 metri și 55 de etaje, devenind una dintre cele mai înalte clădiri din metropola americană și completând definitiv noul profil arhitectural al sudului Manhattanului.
WTC 2, un proiect care s-a schimbat mereu
Istoria dezvoltării turnului 2 World Trade Center este una neobișnuit de complicată. Proiectul a fost desenat inițial de celebra firmă britanică Foster + Partners, însă ulterior dezvoltatorii au ales o nouă direcție și au încredințat conceptul biroului de arhitectură Bjarke Ingels Group (BIG).
După mai mulți ani de negocieri și modificări, Foster + Partners a revenit la conducerea proiectului, iar versiunea finală păstrează un design spectaculos, diferit de majoritatea turnurilor de sticlă din New York. Clădirea va avea un aspect în trepte, cu numeroase terase verzi și spații plantate, concepute pentru a crea o legătură vizuală cu zonele verzi amenajate la nivelul solului în jurul Memorialului World Trade Center.
Va fi clădirea simbol, viitor sediu mondial al American Express
Interiorul clădirii va găzdui aproximativ 186.000 de metri pătrați de spații moderne de birouri, distribuite pe 55 de niveluri. Principalul chiriaș va fi gigantul financiar American Express, care își va muta aici sediul global. Noul turn va putea găzdui aproximativ 10.000 de angajați, devenind unul dintre cele mai importante centre de afaceri din Lower Manhattan. Noua construcție este proiectată după cele mai moderne standarde de eficiență energetică și sustenabilitate, integrând numeroase spații verzi și zone comune dedicate angajaților.
Ceremonia oficială de începere a lucrărilor a avut loc în prezența autorităților locale, a reprezentanților dezvoltatorului Silverstein Properties și a conducerii Port Authority of New York and New Jersey. Oficialii au subliniat că începerea construcției are o încărcătură simbolică aparte, mai ales în contextul apropierii a 25 de ani de la atentatele din 11 septembrie 2001.
Potrivit acestora, finalizarea ultimului turn comercial din complex reprezintă nu doar o investiție majoră în economia orașului, ci și un semn al rezilienței și al capacității New York-ului de a se reinventa.
DE fapt, lucrările au început cu aproape două decenii în urmă
Deși ceremonia oficială a avut loc în această lună, pregătirile pentru construcție nu sunt deloc recente. Primele lucrări la fundațiile uriașe au început încă din 2008, iar structura de bază aflată sub nivelul solului a fost finalizată în 2013. Timp de peste un deceniu proiectul a rămas practic blocat, în principal din cauza schimbărilor de strategie și a dificultăților legate de atragerea unor chiriași importanți. Odată cu decizia American Express de a-și muta sediul în noul turn, proiectul a primit impulsul necesar pentru a intra în etapa efectivă de construcție.

2 World Trade Center este ultimul turn comercial planificat în cadrul amplului proiect de reconstrucție a zonei simbol a New York-ului, World Trade Center.
Acesta se va alătura deja celebrului One World Trade Center, mai nou cea mai înaltă clădire din Statele Unite, precum și turnurilor 3 World Trade Center și 5 World Trade Center, acesta din urmă fiind singura clădire rezidențială din noul ansamblu.
Potrivit calendarului actual, noul zgârie-nori ar urma să fie finalizat în 2031, moment în care reconstrucția World Trade Center va fi, în sfârșit, completă, la aproape trei decenii de la unul dintre cele mai dramatice evenimente din istoria modernă a Statelor Unite.




