Scăderea valorii proprietăţilor imobiliare a făcut ca garanţiile clienţilor să se deprecieze semnificativ. Astfel, se poate ajunge în situaţia în care creditul contractat de către un client să nu mai fie acoperit de garanţia imobiliară, ceea ce ar trebui, teoretic, să ducă la încadrarea respectivului credit într-o categorie de risc mai mare.
Un credit mai riscant înseamnă o dobândă mai mare percepută de către bancă sau/şi provizioane mai mari ale instituţiilor de credit.
Băncile pot să ceară clientului să vină cu garanţii suplimentare, un alt imobil, un autoturism, un girant sau un co-debitor. Aceste măsuri par să nu mulţumească pe nimeni, iar băncile vor ca regulamentul să fie schimbat.
„Băncile vor ca actuala normă, care spune ca reevaluările să se facă individual şi anual să fie schimbată. Momentul actual face ca aceste reevaluări, făcute după actualele norme, să fie inoportune. Nu cred că e bine ca banca să intre în casa omului şi să vadă dacă a rămas tot acolo faianţa şi parchetul”, a declarat Radu Graţian Gheţea, preşedinte al Asociaţiei Române a Băncilor şi al CEC Bank.
Preşedintele ARB nu a oferit mai multe detalii în ceea ce priveşte această reorganizare.
Oficialii Băncii centrale spun că situaţia se va schimba. “Mai sunt discuţii de purtat între BNR şi bănci. Se va face o analiză şi se va lua o decizie. Cred că discuţiile din presă au luat-o cu mult înaintea celor dintre BNR şi bănci.
În primul rând, trebuie precizat că problemele pleacă de la piaţă şi nu de la bănci. În condiţiile unei crize economice, piaţa imobiliară este cea mai lovită, iar garanţiile se depreciază astfel”, a declarat Adrian Vasliescu, consilier al guvernatorului BNR.
Întrebat dacă BNR va ajunge la o înţelegere cu băncile şi este dispusă la concesii, Vasilescu a spus că analiza încearcă să găsească o soluţie în condiţiile date şi că băncile vor găsi înţelegere la BNR.
Veste bună pentru cei cu credite: băncile şi BNR se vor înţelege pe tema reevaluării garanţiilor imobiliare
Publicat la 21.04.2010, 12:21:53
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.
Articole înrudite

Actualitate
România în care nu mai merită să fii sărac. Dar nici bogat nu e chiar simplu să fii

Actualitate
Secretul longevității? În acest sat, femeile ajung la 100 de ani într-o proporție neobișnuit de mare
Actualitate
Astăzi în istorie, 8 octombrie: FMI avertizează lumea de criza din 2008
Actualitate
Citatul zilei, 8 octombrie 2026: Fii orientat spre țintă, nu spre ego

Actualitate
