"Transmit condoleanţe celor care şi i-au pierdut pe cei dragi. Au murit doi români acolo, singurii doi români care au fost luaţi ostatici de terorişti au murit. Îi felicit pe ceilalţi trei dintre care doi au sărit gardul, altul a stat ascuns în zona de atac a teroriştilor sub paturi până când focarul terorist a fost lichidat. Au fost oameni tari. N-au fost capturaţi, dar au avut tăria unul să se ascundă, alţi doi să părăsească zona fără a fi ostatici şi ei şi îi admir pentru tăria lor", a spus Băsescu.

 

 

"Îi felicit pe cei care au avut tăria să reziste fără să fie capturaţi de terorişti. Şi încă o dată condoleanţe pentru cei care şi-au pierdut viaţa în această nenorocire", a continuat preşedintele Băsescu.

 

 

În legătură cu faptul că România nu are în prezent ambasador în Algeria, preşedintele Băsescu a spus că în criza ostaticilor acolo se afla cel mai bun om într-un asemenea context, respectiv fostul adjunct al SIE, Marcel Alexandru, însărcinat cu afaceri a.i. al ambasadei.

 

 

"Noi nu am avut o problemă de informaţie, ci de corectă procesare", a mai spus Traian Băsescu. Anterior, preşedintele a spus că, în criza din Algeria, Guvernul nu avea altceva de făcut decât să culeagă informaţii prin SIE.

 

 

"Aici nu era decât o chestiune de procesare a informaţiilor pe care ţi le dădeau alţii. (...) N-aş vrea ca emblema a ceea ce s-a întâmplat acolo să rămână un ministru în cămaşă sau un purtător de cuvânt cu pulover pe gât", a afirmat Băsescu.