Biserica Ortodoxă consideră că eșecul referendumului a fost cauzat de asocierea scrutinului cu Dragnea
Publicat la 09.10.2018, 08:05:45
Întrebat într-un interviu RFI cine e personajul politic la care face referire, Bănescu a spus:
„Evident, cei care au spus asta în spațiul public s-au referit la domnul Dragnea, pe care l-au asociat insistent cu referendumul, ignorând faptul că actualii guvernanți erau obligați să organizeze referendumul, acum sau mai târziu. Faptul că l-au organizat s-a transformat mai târziu într-un motiv de politizare a acestei teme”.
Bănescu a subliniat că Biserica Ortodoxă a primit această veste cu anumită mâhnire.
„Trebuie acum să analizăm cauzele eșecului. În primul rând, referendumul a fost amânat, discutat și rediscutat timp de 3 ani, timp în care tema a fost demonetizată și discreditată. În spațiul mediatic tema nu a fost bine primită și nici comentată cu maximă obiectivitate”, a spus purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe Române.
Întrebat cine e de vină pentru eșec, Bănescu a spus că organizatorii referendumului au fost autoritățile. Inițiatorii au fost Coaliția pentru Familie, nu biserica a fost nici inițiatoarea și nici organizatoarea referendumului.
„Dar dacă mă întrebați de vinovați, nu cred că trebuie să căutam vinovați punctuali, ci cauze: politizarea, asocierea cu un anumit personaj politic și întrebarea care a avut un grad de neclaritate”, a răspuns Bănescu.
„Eu cred că nu se va ajunge la adopția de copii de către cuplurile gay, e o temă excesiv fluturată de unii, nu consider ca e un pericol iminent”, a adăugat purtătorul de cuvânt al Bisericii Ortodoxe.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.

