Pe 9 iulie 2015, indicele Shanghai Composite a urcat 5,8% într-o singură ședință, închizând în jurul valorii de 3.709 puncte. Era prima zi bună după aproape o lună de coșmar, în care bursa chineză pierduse peste 30% din valoare și evaporase mai bine de 3.000 de miliarde de dolari. Rebound-ul nu a venit din senin — a fost cumpărat, pur și simplu, de statul chinez.
Bula care crescuse cu 150% într-un an
Ca să înțelegi cât de gonflată era piața, uită-te la traiectorie: din vara lui 2014 până pe 12 iunie 2015, Shanghai Composite crescuse cu aproape 150%, atingând un vârf de 5.178 de puncte. Milioane de chinezi obișnuiți, mulți fără studii peste liceu, își deschiseseră conturi de tranzacționare și investeau pe datorie, cu bani împrumutați. Creditul de tip margin ajunsese la niveluri record. Era manie curată.
Ce nu voiau să vadă investitorii era că economia reală încetinea, iar creșterea acțiunilor nu avea nicio legătură cu profiturile companiilor. Când vârful a cedat, pe la mijlocul lui iunie, vânzările forțate ale conturilor pe datorie au declanșat o reacție în lanț. Pe 8 iulie, peste 1.300 de companii — mai mult de jumătate din piață — își suspendaseră tranzacționarea ca să nu mai fie măcelărite. Panica devenise sistemică.
Intervenția care a rescris regulile jocului
Reacția Beijingului a fost fără precedent ca amploare. China Securities Finance Corporation a primit fonduri să cumpere direct acțiuni, banca centrală a pompat lichiditate, IPO-urile au fost înghețate, iar acționarilor majori li s-a interzis să vândă timp de șase luni. Practic, guvernul a transformat bursa într-un instrument de politică de stat. Pe 9 iulie, mecanismul a funcționat — piața a sărit în sus.
