Bucătăria românească a intrat în Top 25 cele mai bune gastronomii din lume. Grație turiștilor din ce în ce mai mulți care aleg să vină înn România, reparatele noastre primesc cea mai bună recunoaștere internațională de până acum. Conform ultimului raport 2024-2025, bucătăria noastră s-a clasat pe locul 24 în prestigiosul top realizat de Taste Atlas (Atlasul Gusturilor -n.r.), ghidul global care ilustrează popularitatea gastronomică.
Potrivit Taste Atlas, România a urcat cinci poziții față de anul trecut, când ocupa locul 29 în același clasament. Clasamentul a fost întocmit pe baza a aproape 480.000 de recenzii pentru peste 15.500 de preparate, ceea ce oferă o imagine autentică asupra preferințelor gastronomice globale. Pe primele locuri se află Grecia, Italia și Mexic, urmate de Spania, Portugalia și Turcia.
Bucătăria românească a intrat în Top 25 cele mai bune gastronomii! Ce preparate tradiționale sunt apreciate la nivel mondial
Printre cele mai iubite preparate românești, care au contribuit la această recunoaștere, se numără: micii, cozonacul, borșul, mămăliga, pasca, chiftelele, ciorba de fasole, ciorba de burtă și amandinele. Dar, în mod special, mujdeiul și ciorba rădăuțeană au fost evidențiate de Taste Atlas, fiecare obținând un scor impresionant de 4,5.








