Începând cu 1 octombrie 2025, aruncarea unui chiștoc, a unei gume de mestecat și nestrângerea murdăriei lăsată de animalele de companie pe stradă  devine cu adevărat o contravenție costisitoare.

Ce amendă iei, în România, mai nou, dacă arunci un chiștoc ori guma de mestecat

În timp ce orașele sunt înecate în

ilegal arse și Garda de Mediu e neputincioasă, România vrea să intre în rândul țărilor europene care sancționează dur aruncarea pe stradă a gumei de mestecat, a chiștoacelor de țigară sau a altor deșeuri. Măsura este parte a unei campanii de responsabilizare civică și de protecție a mediului. Pietonii ori șoferii care aruncă pe geam mucuri de țigară, ambalaje sau alte resturi riscă sancțiuni duble, chiar triple. Conform Codului Rutier și Legii nr. 211/2011 privind regimul deșeurilor, aruncarea sau permiterea aruncării deșeurilor pe drumurile publice va fi sancționată cu amenzi de la 1.000 lei la care se pot adăuga și puncte de penalizare. Mai nou amenda poate ajunge la 2.500 lei.

Raportarea abaterilor, încurajată de autorități

Cetățenii români sunt încurajați să semnaleze incidentele de acest tip. Poliția Locală și Garda de Mediu primesc sesizări pe baza unor fotografii sau filmări realizate de martori. Astfel, autoritățile mizează pe implicarea comunității pentru a descuraja comportamentele iresponsabile. Noile reglementări nu vizează doar mucurile de țigară sau guma de mestecat. Proprietarii de animale de companie au obligația de a strânge murdăria lăsată de patrupede pe domeniul public. Nerespectarea acestei reguli aduce amenzi până la 3.000 de lei în București

Ce amendă iei, în România, dacă arunci chiştocul pe stradă, de la 1 octombrie 2025
Ce amendă iei, în România, dacă arunci chiştocul pe stradă, de la 1 octombrie 2025

Amenzile din România față de alte țări

Alte state au sancțiuni mult mai drastice comparative cu cele din țara noastră. De exemplu, Germania, în landul Hessa, amenzile pentru aruncarea deșeurilor pot ajunge la 100.000 de euro În Grecia, soferii prinși că aruncă țigări aprinse pot rămâne 60 de zile fără permis și plăcuțe de înmatriculare. În Italia, amenda pentru un simplu muc de țigară aruncat pe geam este de 1.118 euro, iar în Texas (SUA), între 500 și 2.000 de dolari, cu posibilitatea de închisoare până la 180 de zile pentru recidiviști.