Studiul mai sus amintit imparte tarile europene in cinci categorii: 1) caii troieni (sustin Rusia si pot blocha decizii ale UE care ar putea afecta Moscova - Grecia si Cipru); 2) partenerii strategici (tari mari, cu relatii bilaterale solide cu Rusia, adesea trecand peste interesul comun al UE - Germania, Franta, Italia, Spania); 3) pragmaticii prietenosi (relatii amicale, dar bazate doar pe interese - zece state UE, intre care Bulgaria, Ungaria, Austria); 4) pragmaticii distanti (fac afaceri cu Rusia, dar nu se feresc sa o critice - Cehia, Romania, Marea Britanie, Danemarca, Estonia, Irlanda, Letonia, Suedia); 5) adversari intr-un nou razboi rece cu Rusia (relatii deschis ostile, dornice sa blocheze negocierile UE cu rusii - Polonia si Lituania).
In teoria jocurilor, exista situatia clasica numita “dilema prizonierului”: doi prizonieri sunt tinuti in camere separate si li se cere sa recunoasca o infractiune. Daca fiecare ar pastra tacerea, politistii nu ar putea proba infractiunea. Dar politistii promit reducerea pedepsei pentru cel care vorbeste. Cum fiecare crede ca celalalt va trada, amandoi vor recunoaste. Cam asa este si situatia in povestea UE-Rusia. Din pacate, Europa depinde de energia ruseasca si, cata vreme nu are alternative, seamana mai degraba cu un prizonier aflat in celula, la mila celui care manevreaza robinetul cu petrol, decat cu un partener intr-un contract comercial.
Teoretic vorbind, si Rusia are la fel de multa nevoie de Europa. Putin are nevoie de banii europenilor pentru a-si continua politica tarista externa si interna. Dar ca sa joace aceasta carte, amenintand ca nu mai cumpara energie, Europa ar trebuie sa joace unitar. Nimeni nu este destul de puternic pentru a conta de unul singur. Numai ca prizonierul e convins ca actioneaza rational, vazandu-si doar de propriul interes. Va pierde, dar nu stie inca. Deocamdata, pentru fiecare guvern membru UE e mai rational sa coopereze individual cu Rusia. Trist, dar adevarat.
