Marcel Ciolacu vrea ca fostul penitenciar de la Râmnicu Sărat să fie restaurat și transformat într-un memorial dedicat victimelor comunismului. Președintele Consiliului Județean Buzău spune că administrația județeană ar putea prelua gestionarea proiectului și că sunt căutate soluții pentru finanțarea lucrărilor.
Fostul penitenciar de la Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure locuri de detenție politică din România comunistă, ar putea intra într-o nouă etapă de restaurare. Fostul premier de tristă amintire Ciolacu, președintele Consiliului Județean Buzău, a anunțat că poartă discuții privind finanțarea proiectului și susține ca administrația județeană să se implice direct în implementarea acestuia. „Eu cred că cel mai bine ar fi să fie gestionat de Consiliul Județean”, a declarat politicianul buzoian, precizând că formula finală va fi stabilită împreună cu Guvernul și instituțiile care gestionează în prezent proiectul.
Una dintre problemele discutate este cea a contribuției financiare necesare pentru realizarea investiției. Potrivit lui Marcel Ciolacu, dacă proiectul ar fi implementat printr-o autoritate locală, contribuția ar fi de aproximativ 2%, la care s-ar adăuga însă cheltuielile neeligibile.
„Dacă se face printr-o agenție a unei autorități centrale, unde este acum, cofinanțarea este foarte mare. Printr-o autoritate locală contribuția este în jur de 2%, la care se adaugă, repet iarăși, cheltuielile neeligibile”, a spus președintele CJ Buzău care mai zice că au existat deja discuții și cu primarul municipiului Râmnicu Sărat, însă nu a fost luată încă o decizie definitivă privind formula de administrare. În paralel, sunt căutate și alte surse de finanțare europene.
Memorialului „Închisoarea Tăcerii” - un proiect început cu bani din PNRR
Ideea restaurării fostului penitenciar nu este nouă. În 2022, IICCMER anunța aprobarea unei finanțări de aproximativ 9 milioane de euro prin PNRR pentru reabilitarea și modernizarea Memorialului „Închisoarea Tăcerii” de la Râmnicu Sărat. Proiectul prevedea conservarea, consolidarea și restaurarea fostului penitenciar, amenajarea unui circuit de vizitare și construirea unui Centru Educațional privind Comunismul din România. În documentele oficiale ale IICCMER, proiectul este descris ca unul destinat transformării fostului spațiu de detenție într-un memorial dedicat victimelor represiunii comuniste. În 2024, printr-o modificare legislativă, implementarea proiectului a fost atribuită Companiei Naționale de Investiții, aflată în subordinea Ministerului Dezvoltării. Acesta este contextul în care CJ Buzău discută acum posibilitatea de a avea un rol mai important în gestionarea investiției.
„Închisoarea Tăcerii”, locul unde deținuții politici erau izolați de lume
Fostul penitenciar de la Râmnicu Sărat nu este o clădire oarecare. În perioada 1945-1963, închisoarea a fost folosită pentru detenția și izolarea opozanților regimului comunist. Condițiile erau extrem de dure: deținuții erau ținuți în izolare, supuși unui regim alimentar precar și privați de îngrijiri medicale corespunzătoare. Tocmai din cauza regimului de detenție, penitenciarul a rămas în memoria foștilor deținuți drept „Închisoarea Tăcerii”. Printre cei închiși aici s-au aflat personalități politice și religioase importante ale României. Printre numele cele mai cunoscute se numără liderul țărănist Ion Mihalache și Corneliu Coposu. Închisoarea a devenit unul dintre simbolurile represiunii politice din România comunistă.
Alexandru Vișinescu, comandantul condamnat pentru crime împotriva umanității
Între 1956 și 1963, penitenciarul a fost condus de Alexandru Vișinescu, unul dintre cei mai cunoscuți torționari ai regimului comunist. Vișinescu a fost condamnat definitiv în 2016 la 20 de ani de închisoare pentru crime împotriva umanității, după ce instanțele au stabilit responsabilitatea sa pentru regimul de detenție aplicat deținuților politici. Numele său a devenit astfel legat definitiv de istoria penitenciarului de la Râmnicu Sărat.
Proiectul prevede transformarea fostului penitenciar într-un memorial și spațiu educațional, cu un circuit de vizitare care să păstreze și să transmită atmosfera de izolare specifică fostei închisori. Este prevăzută și realizarea unui centru educațional dedicat comunismului din România.
Scopul este ca locul să nu devină doar un muzeu cu obiecte și fotografii, ci un spațiu în care vizitatorii să poată înțelege mecanismele represiunii comuniste și experiența celor care au trecut prin închisoare. În documentația proiectului se vorbea și despre atragerea unui număr important de vizitatori, în special tineri. Estimarea inițială era de aproximativ 58.000 de vizitatori în primul an de funcționare.
Ciolacu: „Este un proiect de țară”
Marcel Ciolacu consideră că proiectul depășește interesul local al municipiului Râmnicu Sărat.
„Proiectul este mult mai bun, mult mai dinamic și mult mai interactiv. Este un punct important din istoria noastră. Ar fi o onoare pentru mine și pentru Consiliul Județean și pentru colegii mei să gestionăm implementarea unui astfel de proiect, care este până la urmă un proiect de țară”, a declarat președintele CJ Buzău. El a mai spus că analizează posibilitatea obținerii unor resurse europene suplimentare, inclusiv prin identificarea unor economii rezultate din alte proiecte finanțate cu bani europeni.
Fostul penitenciar se află într-o stare avansată de degradare, iar restaurarea sa a fost pregătită timp de mai mulți ani.
Newsletter zilnic money.ro
BET, curs valutar, știrea zilei — în 2 minute, înainte de 7:00.