"În opinia noastră, combinaţia între încetinirea economică şi rata de schimb valutar mai competitivă ar trebui să ajute la corecţia deficitului de cont curent ridicat, până la aproximativ 9 miliarde euro (7,4% din PIB) anul acesta, de la aproape 17 miliarde euro (12,3% din PIB) în 2008. Proiecţia privind ajustarea prevede, totodată, şi eforturile îndreptate spre reducerea nevoii de finanţare externă a ţării", se arată în analiza Citi.
Estimarea Citi este apropiată de cea a guvernului, care mizează pe o restrângere a deficitului balanţei de plăţi până la circa 7,5% din PIB în 2009. În primele două luni ale acestui an, deficitul balanţei de plăţi a scăzut cu 75,5% faţă de aceeşai perioadă din 2008, până la 614 milioane euro.
Astfel, analiştii grupului estimează că investiţiile străine directe vor ajunge la 5 miliarde euro anul acesta, iar liniile de finanţare vor fi înnoite în proporţie de 70%.
Conform raportului Citi, rezervele valutare ale Băncii Naţionale a României se vor reduce până la sfârşitul lui 2009 cu aproximativ 3 miliarde euro. În acest sens, analiştii susţin că pachetul de 20 de miliarde euro "ar trebui să fie adecvat pentru a reduce îngrijorările pe partea de finanţare externă".

