Concluziile acțiunii de control efectuate la solicitarea ministrei Mediului, Apelor și Pădurilor, Diana Buzoianu, privind situația de la Barajul Paltinu evidențiază probleme serioase de comunicare, coordonare și gestionare a operațiunilor între instituțiile implicate, de la Administrația Bazinală de Apă Buzău–Ialomița și operatorul Exploatare Sistem Zonal Prahova, până la Apele Române.
Concluziile verificărilor scot la iveală întârzieri, lipsa informărilor și nerespectarea procedurilor
Concluzia generală este că întârzierile, absența informărilor și ignorarea procedurilor au condus la oprirea alimentării cu apă a populației și a industriei din Prahova și Dâmbovița.
În ceea ce privește Administrația Bazinală de Apă Buzău-Ialomița, raportul arată că la 17.06.2025, în timpul manevrei de deschidere a vanelor GF2, debitul evacuat s-a redus treptat până la oprire din cauza unei obturații în amonte pe canalul de aducțiune. Ulterior, s-a procedat la scăderea nivelului apei din acumularea Paltinu conform programului estimat pentru atingerea cotei 620 mdM, valabil între 21 iulie 2025 și 31 octombrie 2025, program întocmit de A.B.A. Buzău-Ialomița, cu acordul CONSIB.
După inspecția subacvatică realizată cu ROV, s-a stabilit necesitatea coborârii nivelului până la cotele 603–604 mdM.
„Menționăm că până la data de 22 octombrie 2025, ABA Buzău – Ialomița nu a informat S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. referitor la aceste acțiuni și riscurile asociate, respectiv riscul creșterii turbidității apei evacuate”, se arată în raportul MMAP, transmite Agerpres.
La întâlnirea din 22 octombrie 2025, desfășurată la Barajul Paltinu, cu participarea reprezentanților CONSIB-MMAP, ANAR, ABA Buzău-Ialomița, SGA Prahova, Hidroelectrica SA, ESZ Prahova și a societății care a realizat inspecția subacvatică, s-a stabilit ca ABA Buzău-Ialomița să elaboreze programul de scădere a nivelului până la cota 605 mdM și să informeze utilizatorii din aval și autoritățile locale.
„Menționăm că nu a fost pus la dispoziție programul de scădere de nivel la cota 605 mdM (zile, săptămâni, luni), coroborat cu graficul derulării și finalizării lucrărilor. De asemenea nu au fost puse la dispoziție documente din care să reiasă că ABA Buzău – Ialomița a informat autoritățile locale referitor la lucrările care se efectuau și riscurile asociate”, a transmis ministerul.
Raportul semnalează și faptul că ABA Buzău-Ialomița nu a solicitat prognoze meteorologice și hidrologice de la ANM și INHGA pentru perioada de coborâre a nivelului apei.
Astfel, în 27 noiembrie 2025 nivelul era în scădere pentru lucrările la GF2, însă la ora 22:13 a fost emis un cod galben de fenomene meteo periculoase, urmat în 28 noiembrie 2025, ora 11:00, de un cod portocaliu hidrologic pentru bazine din Prahova.
„Deși incidentul survenit la golirea de fund (GF2) a barajului a fost constatat în data de 17.06.2025 (…) întocmirea documentelor și modul de desfășurare a acțiunii de scădere a nivelului apei (…) s-au prelungit până la intrarea în sezonul rece cu riscuri mari din punct de vedere meteorologic și hidrologic”, relevă documentul.
Raportul notează că, din 2023 până în prezent, ABA Buzău-Ialomița nu a efectuat verificări la SC ESZ Prahova privind respectarea prevederilor Autorizației de gospodărire a apelor nr. 30/24.03.2023.
În ceea ce privește SC Exploatare Sistem Zonal Prahova SA, raportul arată că, deși la întâlnirea din 22 octombrie 2025 s-a atras atenția asupra riscului creșterii turbidității apei, iar ABA Buzău-Ialomița a comunicat acest aspect prin adresa nr. 18262/29.10.2025, societatea „nu a luat măsuri de atenționare a distribuitorilor de apă privind acest aspect și riscurile asociate”.
Tot ESZ Prahova nu a asigurat rezervele de apă necesare pentru Stația de tratare Voila, încălcând prevederile Convenției de exploatare nr. 11733/23.11.2027.
„Nu au fost respectate de către S.C. Exploatare Sistem Zonal Prahova S.A. prevederile Autorizației de Gospodărire a Apelor nr. 30/24.03.2023 (…).”, se precizează în raportul preliminar al MMAP.
Raportul detaliază și deficiențele Administrației Naționale „Apele Române” (ANAR), care a încheiat în 2013 un contract de operare cu ESZ Prahova, prelungit ulterior prin acte adiționale.
„Menționăm că (…) nu au fost efectuate verificări de către ANAR, în calitate de administrator, privind funcționalitatea și modul de utilizare a bunurilor aflate în gestiunea SC ESZ Prahova S.A. (…) Din documentele puse la dispoziție nu rezultă că ANAR a fost informată cu privire la existența riscului de sistare a alimentării cu apă a populației și industriei”, se arată în raport.
Raportul concluzionează existența unei lipse majore de coordonare la nivelul Administrației Naționale „Apele Române” în gestionarea intervenției necesare remedierii incidentului de la Barajul Paltinu.
Acest articol nu reprezintă consultanță financiară.